Transparenţa şi acurateţea unui gest unic

Transparenţa şi acurateţea unui gest unic
Pentru orice cititor de presă sau pentru oricare cetăţean atent la ceea ce se întâmplă în spaţiul public românesc, ZIUA de ieri nu a putut trece neobservată.

Pentru prima dată în democraţia neaoşă, românească, un ziar naţional, cotat în primele din România ca vechime pe piaţă şi abordare de subiecte politice, şi-a afirmat extrem de clar şi pe faţă poziţia în perspectiva alegerilor. Asta, înainte cu patru luni de alegeri şi extrem de fideli ideii de transparenţă faţă de cititori.

 

Cotidianul ZIUA, asemeni marilor ziare din Statele Unite şi Occidentul European, şi-a exprimat foarte clar opţiunea. Singura diferenţă dintre gestul ziarelor consacrate din Vest şi gestul ZIUA  a fost faptul că ZIUA militează nu pentru un candidat anume, ci împotriva unui candidat anume! Practic, ZIUA militează, începând de ieri, complet asumat împotriva realegerii lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României.

 

înainte de orice analiză asupra oportunităţii, eficienţei sau scopului declaraţiei “Anti-Băsescu”, merită notată şi aplaudată transparenţa de care au dat dovadă conducerea editorială şi asociaţia patronală a cotidianului ZIUA. Gestul celor de la ZIUA ar trebui urmat, poate, şi de alte organe de presă care astăzi preferă să stea ascunse la umbra unor aşa-zise transparenţe şi echidistanţe politice strict declarative.

 

 Cu siguranţă, nimeni nu se îndoieşte de orientarea Jurnalului Naţional, a noului Cotidianul, a Antenei 3 sau chiar a Realităţii TV. Nimeni nu are curajul însă, de la aceste organe de presă, să recunoască orientarea editorială a acestora. Aşa cum nimeni nu recunoaşte orientarea editorială, în sens invers decât a primelor, a Hotnews, Evenimentului Zilei, Curentului sau a B1 TV. Cotidianul naţional ZIUA a luat-o înaintea tuturor, însă a şi dat dovadă de o deontologie jurnalistică pe care mulţi alţi preferă doar să o clameze!

 

Personal, chiar dacă nu pot împărtăşi întru totul poziţia colegilor de la ediţia naţională, doresc să-i felicit sincer pentru că au avut curajul şi caracterul să spună pe faţă cum vor aborda linia editorială în următoarele luni. Sincere felicitări! Le mulţumim, de asemenea, colegilor de la ediţia naţională ZIUA că nici măcar nu ne-au sugerat că ar trebui să ne precizăm o anumită poziţie vizavi de persoana lui Traian Băsescu, respectiv de a altui candidat.

 

Revenind acum la relaţia dintre cotidianul local pe care îl reprezint, ZIUA de CLUJ, şi cotidianul naţional ZIUA, trebuie să precizez extrem de clar, din respect pentru cititorii deloc puţini pe care i-am câştigat cu greu în cei aproape cinci ani de existenţă, câteva lucruri. Relaţia de franciză dintre ZIUA de CLUJ şi ZIUA nu prevede obligaţia francizatului de a urma linia editorială a ediţiei naţionale.

 

ZIUA de CLUJ a avut şi are în continuare o politică editorială proprie, dictată strict de reprezentanţii desemnaţi ai redacţiei şi de către corpul redacţional. Titus Crăciun, Călin Poenaru, Mihai Moga, Bianca Felseghi şi Alin Şutea, alături de Tavi Hoandră şi subsemnatul, împreună cu întreg corpul redacţional ZIUA de CLUJ, sunt cei care decid subiectele şi temele abordate,  alături de aranjarea în pagină şi poziţionarea pe prima pagină, respectiv pe ediţia on-line a subiectelor pe care dumneavoastră le citiţi zi de zi.

 

La ediţia “ştiri calde on-line”, colegul Mihai Prodan are puterea de a selecta şi publica aproape în exclusivitate ştirile prezente acolo. Am făcut aceste precizări tocmai pentru ca cei peste 17.000 de cititori zilnici ai ZIUA de CLUJ, ediţiile print şi on-line, să înţeleagă exact modalitatea prin care se “făureşte” zilnic produsul media pe care îl citesc. Tocmai în virtutea celor scrise mai sus şi ţinând cont de faptul că la Cluj preşedintele Traian Băsescu se bucură încă de o simpatie peste media pe ţară, mulţi dintre simpatizanţii acestuia fiind şi cititori ZIUA de CLUJ, am ales să vă oferim în continuare abordări editoriale dintre cele mai diverse atît în textele de opinie, cât şi în analizele, şi articolele zilnice.

 

Astfel, aşa cum v-aţi obişnuit deja, veţi putea citi marţea editorialele semnate Octavian Hoandră, iar joia, pe cele semnate Adrian Demian-Groza. Cei doi editorialişti consacraţi ZIUA de CLUJ, deşi fac parte din aceeaşi echipă, au păreri diferite în ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu. De altfel, şi în 2004 ZIUA de CLUJ a găzduit în paginile sale nu numai opinii pro-Băsescu, ci şi anti-Băsescu uneori chiar pe aceeaşi pagină. în continuare vom proceda la fel.

 

 

Comenteaza