Trista poveste a candidului domn Boc şi guvernatorul fără suflet

A ajunge la putere acum, când revenirea economică abia se iţeşte din tabelele (macro-)contabililor şi nu se simte defel în nivelul de trai al omului de rând, ar însemna un mare eşec pentru opoziţie. Degeaba se străduiesc să ne convingă cât de dornici şi de pregătiţi sunt să preia puterea, pentru că, în realitate, ştiu prea bine că mişcarea ar veni taman bine în favoarea PDL-ului, răvăşit acum de criza universală şi de propria-i prostie. Speranţele opoziţiei se leagă, paradoxal, tocmai de FMI-ul cel atât de criticat şi de "satana" de la Cotroceni: dacă presiunile politice ale acestora asupra PDL-ului vor fi îndeajuns de mari cât guvernarea să nu scape frâiele austerităţii (implicit ale deficitului bugetar), atunci PDL riscă să-şi ia rămas bun chiar de la Parlament. În schimb, dacă presiunile baronetului portocaliu din teritoriu vor da roade şi baierele bugetului se vor revărsa spre fiefurile partidului, atunci scorul USL-ului ar putea ajunge binişor sub 50% până la alegerile generale.

În ecuaţie intervin multe alte variabile. De pildă, cum vor arăta legile după care se vor organiza alegerile locale şi generale? PDL ştie foarte bine că singura sa şansă de a-şi maximiza scorurile este să le schimbe pe cele actuale, astfel încât primarii să se aleagă într-un singur tur de scrutin, iar pentru generale să se redeseneze colegiile. În cazul localelor, supranumele narcisist de "partid al primarilor", cu care se laudă frecvent PDL-iştii, este parţial justificat, conducând peste 1/3 de primăriile din România, adică mult mai mult decât rezultatul anticipat de ultimele sondaje. Renunţarea la al doilea tur de scrutin avantajează net primarii aflaţi în funcţie, ceea ce ar permite PDL-ului să-şi păstreze o mare parte din infrastructura organizaţională din teritoriu în perspectiva alegerilor legislative. Totul ţine de o iniţiativă legislativă aflată momentan în Parlament, respinsă de Senat ca primă cameră sesizată, dar având avizul pozitiv de la Guvern şi de la Consiliul Legislativ. Deşi coaliţia are probleme tot mai mari în a-şi trece legile prin Cameră şi cu toate vocalizele opoziţiei şi presei controlate de aceasta, legea are şanse bune să fie adoptată, dat fiind avantajul clar pe care l-ar asigura puterii, în general, şi fiecărui parlamentar al puterii, în particular.

O răsturnare de situaţie puţin probabilă ar putea fi adusă de prezentarea publică a programului opoziţiei, anunţat pentru mâine, copt la foc mic de la începutul anului, când a fost parafat protocolul USL. Din toate informaţiile care au apărut prin presă, va fi vorba de un nou document fantasmagoric, din care nu vor lipsi promisiunile de creşteri ale veniturilor şi relaxare a fiscalităţii, lipsite însă de o fundamentare bugetară serioasă. Probabil că opoziţia ne va arăta cât de bine înţelege diferenţa dintre marketingul politic şi macro-economie: dacă marketingul invită la lansarea de promisiuni, cifrele seci vor înfrâna orice pornire populistă, mai devreme sau mai târziu, pentru că de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere, dar, cum se mai spune în popor, şi minciuna-i vorbă. Pentru opozanţii unui regim portocaliu discreţionar, incompetent, dar strâns cu uşa de o realitate economică austeră, cea mai facilă strategie va fi repetarea obsesivă a clişeelor încetăţenite, pentru pregătirea minuţioasă a unei campanii negative prelungite până în prag de alegeri.

Un program alternativ de guvernare bazat pe promisiuni bugetovore se va lovi de două obstacole greu de trecut. Întâi, gradul de saturaţie al electoratului, care a înghiţit atâtea găluşte în toţi aceşti ani, încât mi-e greu să cred că naivitatea votanţilor nu a ajuns la limită. În al doilea rând, orice potenţial derapaj va fi taxat din ce în ce mai dur de reprezentanţii Băncii Naţionale, care au devenit neobişnuit de vocali în ultimii doi ani, de când s-a semnat precedentul acord cu FMI, având girul BNR. Criticile aspre ale d-lui Isărescu nu sunt deloc de ignorat, câtă vreme a rămas unul dintre puţinii care şi-a păstrat credibilitatea şi respectabilitatea, atât în mediile politic şi de afaceri, cât şi printre cetăţenii de rând. Anticipez că BNR-ul nu va face rabat de la combativitate dacă va considera că iniţiativele politicienilor ar periclita acordurile cu creditorii internaţionali, deficitul bugetar sau capacitatea României de a
se finanţa.

Toate sincopele şi aberaţiile actualei guvernări, toată lipsa de încredere publică pe care a acumulat-o nu vor fi de ajuns pentru a-l putea schimba. PDL nu va risca să nu-şi poată instala un nou guvern, după o eventuală demisie a d-lui Boc, iar opoziţia va evita cu toate forţele orice posibilitate de a ajunge la putere acum, când vistieria este în aer, iar coeziunea internă din USL aşijderea. Mă tem că actuala stare de fapt nu se va modifica radical până spre sfârşitul anului, supliciul d-lui Boc va continua, opoziţia îşi va intensifica atacurile, cu sau fără acoperire în realitate, măsurile de austeritate vor continua, riscurile externe se vor amplifica pe măsură ce Grecia (şi nu numai) se va apropia de faliment, iar electoratul va rămâne să-şi pregătească prânzul din negrul de sub unghii, înjurând porcos orice mişcă şi e portocaliu. Apoi, la fel ca acum 12 ani, când guvenul Radu Vasile pleca de la Palatul Victoria cu câteva zile înaintea Crăciunului, cu un an înainte de alegeri va fi instalat un guvern tehnocrat, menit doar să "pregătească" ţara pentru exerciţiul electoral, fără riscurile bugetare aferente oricărei campanii. Privind în spate, vom vedea că tocmai în anul 2000 economia românească a început să îşi revină, a crescut frumos şi consolidat în mandatul d-lui Năstase, până când a devenit un "tigru" est-european gata să explodeze de falsă prosperitate în vremea d-lui Tăriceanu.

Mai rămâne de văzut cine va fi Isărescul anului 2011.