Un eveniment istoric:inaugurarea Institutului Confucius

Putem spune fără ezitare că inaugurarea, astăzi, a Institutului Confucius la Universitatea Babeş-Bolyai este un eveniment istoric, din multe motive.

Oportunităţile de a învăţa limba chineză şi de a cunoaşte istoria, cultura, civilizaţia străveche a Chinei se extind fără precedent. Posibilităţile de a intra în contact cu oamenii şi instituţiile marii ţări de la Răsărit sporesc enorm, aici, în inima Transilvaniei. Cooperările româno-chineze ale României capătă o concretizare de cea mai mare importanţă. Cunoaşterea de către concetăţenii noştri a unora dintre cei mai mari producători economici şi culturali ai lumii de astăzi se poate realiza în modul cel mai calificat aici, la Cluj-Napoca, în Europa Centrală şi de Est.

Suntem bucuroşi să ducem astăzi la bun sfârşit iniţiativa luată de Universitatea Babeş-Bolyai în urmă cu mai bine de un an, de a solicita autorităţilor chineze acordul de a înfiinţa Institutul Confucius.

 

Exprim sincere mulţumiri Ambasadei Republicii Populare Chineze, domnului Ambasador Liu Zengwen şi domnului Secretar Deng Liming pentru prompta şi foarte eficienta conlucrare şi pentru sprijinirea iniţiativei noastre. Suntem recunoscători Fundaţiei HANBAN, din Beijing, directorului Xu Lin, pentru că ne-a dat prilejul, în 2008, să intrăm în contact cu impresionanta reţea globală de Institute Confucius şi a asigurat asistenţa specializată institutului nostru. Gratitudinea noastră se îndreaptă spre Zhejiang University of Science and Technology şi spre preşedintele Du Wei, care au acţionat neîntârziat şi competent pentru a asista cu eficienţă Universitatea Babeş-Bolyai în efortul de echipare a Institutului Confucius. Salutăm directorul chinez al Institutului Confucius, doamna Feng Shaozhong, şi pe colegii care o însoţesc la Cluj-Napoca.

 

Universitatea Babeş-Bolyai a pus la dispoziţia Institutului Confucius infrastructura pe care o sesizaţi şi personalul autohton, iar Fundaţia HANBAN a finanţat echipamentele şi personalul chinez. Cele două universităţi au desemnat conducerea Institutului Confucius, pe care o şi prezint: Adrian Zoicaş, director din partea română, doamna Feng Shaozhong, director din partea chineză, Dumitru Matiş, decan al Institutului Confucius, Smaranda Moldovan – manager general, Cristina Dobrotă, Flavia Rusu, Diana Filip, Andrei Mărcuş, Ana Pantea, Valeria Ceaca, Melinda Pleşcan – membri ai Board of Directors. Le dorim să asigure un Institut Confucius bogat în iniţiative şi activităţi şi prestigios.

 

*

* *

Dincoace de dezbaterile ample care au loc în China şi în lume, cu privire la ştiinţa, la medicina, la înţelepciunea chineză, ceea ce rămâne sigur este faptul că în cultura chineză avem de a face cu o moştenire reflexivă originală, care şi-a păstrat contururile în cursul unei lungi istorii şi ne-a fost transmisă, în bună măsură. China nu este astăzi nicidecum doar cea mai populată ţară a lumii, nici doar deţinătoarea artei culinare celei mai rafinate şi nici numai cel mai mare producător al lumii. China este, se ştie, toate acestea, dar este şi ţara unei culturi intelectuale impunătoare, o cultură care nu se lasă nicidecum închisă în muzeu, ci inspiră şi acum.

 

în mereu instructiva sa Filosofie a istoriei (1810), Hegel considera că, cel puţin în China, India, Babilonia, popoarele “s-au închis înăuntrul lor”: “chiar dacă au navigat pe mări, împrejurarea aceasta a rămas fără urmări asupra culturii lor şi astfel nu a putut exista o legătură între ele şi istoria ce se desfăşura în afară decât în măsura în care ele au fost căutate şi cercetate la ele acasă”. Nu ştiu dacă cercetările de istorie actuale confirmă punct cu punct interpretarea dată de celebrul filosof. Ceea ce este însă neîndoielnic e faptul că recentele decenii, de pildă, au prezentat omenirii o cu totul altă Chină, o Chină nu numai “deschisă” spre lume, ci şi capabilă să joace un rol mai amplu ca oricând în istoria lumii.

 

Sărind, în orice caz, peste secole, este de amintit că în secolul al XVIII-lea China era cel mai mare producător al lumii. De nenumărate ori în istoria ulterioară, China a jucat un rol inovator în istorie. în 2006, China a câştigat Jocurile Olimpice datorită pregătirii extraordinare a sportivilor ei şi a devenit supraputerea sportivă a lumii. Criza financiară şi economică începută în 2008 a găsit China în afara epicentrului crizei, cu perspectiva de a redeveni primul producător al lumii şi, poate, primul exportator.

 

Anvergura înnoirilor politice, sociale, economice, tehnologice din China este atât de neobişnuită, încât clişeele în ceea ce o priveşte ar fi timpul să cadă. în chip evident, revenirea viguroasă a Chinei pe scena civilizaţiilor de referinţă ale timpului nostru  infirmă schemele aflate în circulaţie ale sensului istoriei universale.

China are astăzi cel mai voluminos sistem de învăţământ superior din lume, cu peste 29 milioane de studenţi, la admiterea din 2008 fiind preluaţi în universităţi peste 6 milioane de tineri. Anual pleacă la studii în străinătate peste 180.000 de tineri chinezi, iar 170.000 de tineri din lume vin anual să studieze în universităţi chineze. China are acorduri de recunoaştere mutuală a diplomelor universitare cu 34 de ţări. în acest moment, China are peste 2.300 de instituţii de învăţământ superior, dintre care peste 600 sunt private. Iar toate aceste cifre sunt în mişcare, fiecare an adăugând o nouă dezvoltare.

 

Dezvoltarea nu este deloc doar în extensiune. China dispune astăzi de programe care au ca ţintă propulsarea universităţilor ei printre cele mai bune din lume. Peste 200 de universităţi chineze sunt angajate, în fapt, în competiţia pentru a intra în elita universităţilor lumii. “Deschiderea spre exterior” – cum se spune în documentele oficiale chineze – este luată în serios şi promovată cu energii uriaşe. Este abordată profund, de asemenea, “depăşirea modelului elitist spre un model care permite tuturor oamenilor accesul la educaţie” (Allocution du ministre Zhon Ji la Paris, iulie 2009).

 

Cinci obiective motivează acţiunile universitare în China actuală: “asigurarea dezvoltării universităţilor, fără a uita să contribuie la modernizarea ţării”; “încurajarea diferitelor medii sociale să susţină dezvoltarea învăţământului superior”; “optimizarea repartizării resurselor învăţământului superior public”; “punerea în valoare a rolului informaticii moderne”; “a trage foloase din experienţele avansate dobândite de diverse ţări ale lumii în învăţământ”. Câte ţări şi-au formulat atât de simplu şi de clar obiectivele?

 

Vreau să amintesc cât se poate de succint experienţa recentă pe care am avut-o la Hangzhou, socotit cel mai frumos oraş al Chinei. Vizitasem China, în 1998, ca invitat al ministrului de resort şi al guvernului, şi am cunoscut universităţi din Beijing şi Shanghai. Am revenit în 2009, ca invitat al Fundaţiei Hanban, care coordonează Institutele Confucius de pe glob. în iulie am fost pentru a treia oară în China (după ce, în urmă cu doi ani, vizitasem Taipei, Kwamgjou şi alte minunate locuri din Taiwan). Fiecare vizită în China, fie şi la şase luni, oferă surprize. La Hangzhou, pe malul Mării Chinei de Sud, este greu să te hotărăşti ce admiri mai mult: un oraş mai mare decât Berlin sau Paris, a cărui modernitate concurează de aproape Parisul?

 

Panorama extraordinară, comparabilă cu Philadelphia sau, la alte dimensiuni, cu a New York-ului, a acelei mirifice Waterline? Dinamica avansat modernă a numeroaselor “centre” ce compun oraşul? Extraordinarul bun gust pe care-l observi mereu în supermarketuri, în Universitatea Zhejiang of Science &Technology, în “piaţa de mătase”, în teatrul chinezesc, pur şi simplu la marginile oraşului, în micile restaurante răspândite în culturile de ceai verde, prin care Hangzhou este campion al lumii? Echilibrul moral şi buna-cuviinţă, în gândire şi acţiuni, a chinezilor? Nimic nu este de idealizat pe Pământ, dar valorile sunt de scos în relief. Iar China are din abundenţă valori spre a le propune lumii.

 

Aceste valori căutăm să le apropiem de noi, prin înfiinţarea Institutului Confucius.