Un ostatic furios

Un ostatic furios
Întoarcerea la Cotroceni a lui Traian Băsescu este o victorie. A câştigat din nou.

A supravieţuit celei de-a doua suspendări. Este un caz singular în Europa. Şi poate în lume. Şi-a învins concetăţenii. Şi tocmai de aceea este şi o înfrângere. Ruşinoasă. Pentru că, într-o democraţie, nu poţi să stai în vârful scării decât dacă te susţin acolo voturile. Iar Băsescu revine la Cotroceni utilizând trucuri. Destul de murdare.

Izolat de concetăţenii care nu-l mai vor şi confruntat cu o majoritate parlamentară ostilă, Traian Băsescu va sta în Cotroceni ca un ostatic. Păzit de sepepişti. Şi de armata STS. De acolo va încerca să-i direcţioneze pe post de drone pe procurorii săi politici. Un DNA care, în ultimii opt ani, a fost transformat în Direcţia a IV-a a Securităţii statului. La propriu, nu la figurat. Pentru că a preluat nu numai năravurile departamentului de tristă amintire, ci şi schema organizatorică. Dar indiferent câţi securişti oficiali şi neoficiali va avea de partea lui, Băsescu tot un ostatic va fi în palatul său de la Cotroceni. Până la urmă, un ostatic în mijlocul poporului care nu îl mai vrea. Şi ale cărui nemulţumire şi ostilitate vor creşte.

Ostaticul va fi furios. În scurt timp. Atunci când va înţelege că dincolo, în celălalt palat, în Palatul Victoria, funcţionează un Executiv aflat în opoziţie cu propriul său guvern de la Cotroceni. Care devine ceva mai mic. Pentru că şi bugetul e mai mic. Victor Ponta a anunţat cât se poate de oficial că, dacă Traian Băsescu va încerca să-şi depăşească din nou prerogativele constituţionale, substituindu-se Executivului, îi va da peste degete. Şi, din nou, terenul de confruntare cel mai vizibil şi cel mai periculos este al externelor. Aici Traian Băsescu beneficiază de o decizie favorabilă lui, dată de Curtea Constituţională. De care, până în prezent, Ponta nu a ţinut cont. Argumentând, pe bună dreptate, că Uniunea Europeană funcţionează cumva ca un supraguvern iar deciziile care se iau acolo sunt preponderent de natură economică şi socială. Exact ce are de făcut Executivul. Şi exact ceea ce nu are de făcut, conform Constituţiei, instituţia prezidenţială.

Prin urmare, prima frustrare a ostaticului, care îl va determina să devină furios, ţine de exerciţiul puterii în materie de diplomaţie. Dar, evident, imposibila coabitare îşi va produce efectele şi în alte domenii. Cum este, de pildă, Apărarea. O noua zonă extrem de sensibilă. Pentru că aici se derulează, în mare măsură, ceea ce numim parteneriatul strategic consolidat cu Statele Unite. Legăturile noastre cu NATO şi cu Pentagonul.

Unde va fi comanda? Conform lui Ponta, comanda nu va fi la Cotroceni. Dar fiindcă tot vorbim de parteneriatul consolidat cu Statele Unite, nu avem cum să ignorăm cooperarea dintre serviciile secrete. Extrem de consistentă, dacă ne gândim la câteva componente plasate în România, pe care mă feresc să le numesc. Numai că şi la acest capitol serviciile şi Guvernul american vor trebui să coopereze şi cu Guvernul Ponta. Nu se poate trece peste Guvern.

Prizonierul de la Cotroceni va fi frustrat. Şi din ce în ce mai furios.

 

 

Comenteaza