Un regim pus în formol. Până la alegeri

Un regim pus în formol. Până la alegeri
Adevăratul semnal a fost dat. De către preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite.

Care i-a reproşat lui Traian Băsescu faptul că a schimbat trei premieri în şase luni. Şi că ţara este paralizată. În plus, suntem contraperformanţi la nivel european, plasându-ne pe ultimul loc în materie de absorbţie a fondurilor europene. Lituania fiind la celălalt capăt. Pe locul doi ca performanţă.

Declaraţia înaltului oaspete este unul dintre cele mai concludente semnale politice pe care le primim. Pentru că preşedintele lituanian este, de fapt, un mesager special UE. Care a primit sarcina să spună ceea ce a spus. Să încercăm să traducem.

Dezinformată sau luată prin surprindere de viteza cu care USL a procedat la suspendarea, pentru a doua oară, a lui Traian Băsescu şi la aplicarea procedurii de demitere, sau şi dintr-un motiv şi din celălalt, UE a reacţionat. Puţin contează că asta s-a întâmplat sub imperiul familiei de populari din care fac parte şi PDL şi uzurpatorul de la Cotroceni. Jocurile au fost făcute. Sub presiunea UE, operaţiunea de lichidare a regimului Traian Băsescu a eşuat. Pentru moment. Dar nu asistăm nici la o simplă resetare a unei ţări şi ar fi hazardat ca cineva să susţină că regimul în sine este agreat la Bruxelles. Nici vorbă de aşa ceva.

În realitate, dincolo de unele excese, dincolo de unele interese particulare care, mai devreme sau mai târziu, vor fi dezvăluite, dincolo chiar de unele interese meschine ale unor state puternice UE de a ne menţine într-un statut colonial, la Bruxelles există o reală şi motivată îngrijorare în raport cu situaţia României. De ce?

Este clar că nu există în România o economie funcţională de piaţă adaptată normelor europene. Libera concurenţă este viciată. Iar unul dintre principalele vicii constă în corupţia instituţionalizată, consolidată sub regimul Băsescu, în ciuda unor aparenţe, uneori prea zgomotoase chiar, create de acţiunile celor peste 5.000 de procurori, ale comsiarilor ANAF - s-a văzut cine le-a fost conducătorul - sau aşa-zisei lupte pentru integritate declanşată de ANI.

Cine a schimbat trei premieri în şase luni? Evident, Traian Băsescu. Cine se face vinovat de corupţie? Evident, regimul Traian Băsescu. Cine e responsabil pentru faptul că ne plasăm pe ultimul loc în materie de utilizare a fondurilor europene? Acelaşi regim. Care nu a reuşit să absoarbă decât 7 la sută din ceea ce ni s-a dat. Şi, atenţie, în numai trei luni, Guvernul USL a ajuns la 10 la sută. Cine este de vină că suntem pe primul loc în nereguli privind accesarea fondurilor UE? Guvernele regimului Băsescu. Când a venit Ponta, jocurile erau făcute. Patru programe operaţionale erau blocate pentru ilegalităţi. Un exemplu concludent e zona achiziţiilor publice. De câte ori nu am scris şi nu am vorbit despre faptul că aici s-au săvârşit fraude de 10 miliarde de euro într-un singur an? Constatate de Curtea de Conturi. Sub regimul Băsescu.

Regimul Băsescu este ţinut în formol de UE. Doar până la alegeri. După care, pa!

P.S.: Am rămas datori faţă de UE cu Avocatul Poporului. Cu un Ombudsman agreat de toate partidele. Eu îl propun pe Gyorgy Frunda.

 

 

Comenteaza