Este adevărat, avem mereu sub tălpi scoarța acestei coji de nucă care ne poartă pe întortocheatele cărări ale Universului. Dar, asemeni plantelor, acesta este doar suportul nostru fizic, iar viața noastră este posibilă doar datorită energiei pe care o primim de la Soare.
Sub formă de insolație directă, la suprafața Terrei ajung, în medie, în flux continuu, în jur de 1.000 W/m², ceea ce face posibile fotosinteza și producția de biomasă, circuitul apei în natură și circulația atmosferică.
Poate vi se pare puțin acest aflux de energie; dar, realizând simplul fapt că respectiva cantitate de energie este primită de către fiecare metru pătrat de suprafață terestră supus radiației solare directe, ne dăm seama că producția de energie a umanității, atât de poluantă și de distrugătoare, nu este decât o fracțiune infimă din marea baie de energie în care, datorită Soarelui, se bălăcește planeta noastră.
Timp de milenii, umanitatea s-a mulțumit să beneficieze pasiv de generozitatea energiei solare, din când în când, acordându-i astrului statutul de zeu, numindu-l Ra (egipteni), Amaterasu (japonezi), Sol (germanici) sau Surya (indieni).
Marile civilizații din America pre-columbiană (aztecă și incașă) par să fi trăit doar pentru a glorifica astrul zilei. Până și combustibilii fosili, care ni s-au părut produși de măruntaiele Pământului, nu sunt altceva decât biomasă produsă sub ploaia de energie solară, doar transformată în retortele terestre.
Avântul modern al științei a adus umanității un tezaur întreg de cunoștințe legate de compoziția și funcționarea uriașei sfere de foc, care este steaua noastră tutelară. Am aflat, astfel, că Soarele este alcătuit, în proporții covârșitoare, din hidrogen și heliu și că, în fiecare secundă, 4 milioane de tone de hidrogen sunt convertite în heliu, având ca efect secundar emisia de neutrini și radiație solară în toată lățimea spectrului, de la infraroșu până la ultraviolet.
Cunoașterea bucătăriei interne a Soarelui este una dintre cele mai importante cuceriri ale științei umane. Până de curând, orbit de idealurile îmbogățirii rapide și fără limite, omul ardea cu sârg combustibilii fosili, cu deplină nepăsare față de urmările nocive ale acestei acțiuni.
Energia numită „nucleară" a însemnat un pas înainte, dar procesul de obținere a energiei prin divizarea atomilor grei (fisiune nucleară) este relativ costisitor și nociv prin deșeurile cu perioadă îndelungată de neutralizare. Oricum, în acest moment, energia obținută prin fisiune nucleară reprezintă doar 6% din energia produsă la scară mondială (România stă bine la acest capitol, cu cele 18 procente ale sale).
Energiile „alternative" sau „curate", conectate direct la aportul energetic solar (radiație solară directă, vânt, valuri), sunt departe de a fi competitive ca preț - în consecință, într-o lume dominată doar de profit obținut pe orice cale, ele nu au căpătat importanța care poate li s-ar cuveni.
Singura speranță a umanității de a obține energie ieftină și „curată" este imitarea procesului termonuclear care se produce în soare. În uriașul cuptor solar, atomii de hidrogen se unesc doi câte doi pentru a forma un atom de heliu, concomitent cu eliberarea unei cantități uriașe de energie.
Desigur, Soarelui îi este „simplu": uriașa gravitație generată de masa solară (care este de 330.000 de ori mai mare decât masa terestră) confinează atât atomii de hidrogen care intră în reacție, cât și atomii de heliu rezultați, lăsând să scape în afară doar radiația energetică, care mângâie cu blândețe toate viețuitoarele terestre, situate prin jocul hazardului cosmic la distanța optimă față de Soare.
Mult mai complicat ne este nouă, ființe mărunte care încercăm să imităm și să stăpânim pe suprafața modestei noastre planete, fenomenele fizice care au loc în inima stelelor. În ciuda nenumăratelor dificultăți conceptuale și tehnologice, există o adevărată competiție pentru reproducerea în instalații create de om a marelui miracol al evoluției materiei universale (activitatea retortelor din inima stelelor a produs toate elementele chimice pe care ne-am întemeiat trufașa civilizație umană: cuprul, cositorul, fierul, aluminiul, carbonul) și obținerea, pe această cale, a unei surse „curate" și inepuizabile de energie.
Instalații de tot felul, bazate pe principii dintre cele mai diverse, au răsărit ca ciupercile în SUA, Germania, Franța, Rusia, Japonia, Marea Britanie, India, China, Canada, până și în surprinzătoarea Costa Rica. Cea mai impresionantă inițiativă este proiectul internațional de la Cadarache (Franța), a cărui vocație este aceea de a realiza o instalație care să producă sustenabil energie generată de fuziunea nucleară.
Desigur, opinia publică mondială nu are habar de eforturile sutelor de mii de savanți și tehnicieni care încearcă să găsească soluții de a satisface setea de energie a umanității, fără a distruge planeta. Există subiecte mult mai importante, cum ar fi promoțiile de Crăciun, isprăvile fotbaliștilor sau starea silicoanelor din țanțoșele piepturi ale starletelor.
Așa se face că o știre extrem de importantă și de promițătoare a trecut aproape neobservată: reactorul de tip „stellator," numit Wendelstein 7X, operațional în cadrul Institutului Max Planck din Germania, a reușit să țină sub control, prin bobine supraconductoare răcite până aproape de zero absolut, plasma de hidrogen încălzită până la 80 de milioane de grade.
De aici până la generarea de energie nu este decât un pas, pe care oamenii de știință îl vor face destul de curând (și poate acum înțelegem încrederea cu care Germania a renunțat la programul său de producere a energiei pe calea fisiunii nucleare).
Vom avea, destul de curând, energie curată, abundentă și ieftină. Soarele va fi la îndemâna noastră. Aici, pe Pământ. Este cea mai importantă realizare a omului, de la stăpânirea focului încoace.
Și trebuie să veghem ca posesia și utilizarea ei să nu devină o nouă formă de colonialism. Pentru binele tuturor, toți trebuie să beneficieze de ea în mod echitabil. Soarele este doar unul și ne încălzește fără discriminare. La fel trebuie să împărtășim miracolele din inima sa.
