Unde se scufundă Clujul?

Unde se scufundă Clujul?
Două sentimente contradictorii te lovesc în momentul în care, după o vacanţă în Civilizaţie, revii în ţară – şi te lovesc bine chiar aici la Cluj. Unul e dragul revenirii acasă. Celălalt e un amestec de jenă şi revoltă. Oraşul se duce naibii.

Ai ce lăuda în Cluj, şi e bine. Dar e meritul unor elite din care administraţia locală nu doreşte să facă parte decât odată la deceniu. Oraşului de cinci stele îi filează cel puţin două dintre ele începând cu vara lui 2012. Nu există clujean să nu fi observat - de la simplul student la omul de afaceri internaţional care sesizează diferenţele cu atât mai pregnant cu cât vine mai rar - împotmolirea în care zace urbea de peste un an. Oraş fără direcţie. Oraş care a regresat nu doar în proiecte şi-n aplicarea lor, dar care gafează mult, îşi deteriorează imaginea publică în ochii propriilor cetăţeni, şi începe să sune a tinichea balcanică. Oraş din care dispar (uşurel, dar sigur) până şi câştigurile de (mai) bună gestiune şi estetică de după 2007, atât cât au fost. Ceea ce e mai dezonorant nu e eşecul unui proiect sau al altuia, ci lăsarea lor la jumătate - alături de un damf de mântuială, provizorat, provincialism şi neprofesionalism. Halul în care arată Eroilor, ieftinătatea cu care sunt tratate spaţiul public şi infrastructura, incapacitatea vizibilă de a îmbunătăţi traficul fixând totodată reperele unui Cluj turistic într-un circuit pietonal coerent şi dus până la capăt, bajbâiala şi neputinţa de a administra zona metropolitană, de a goli trotuarele sufocate de maşini sau Clujul de gunoaie, mizeria în care zac străzi şi clădiri emblematice ale oraşului, pseudo-urbanismul revenit la viaţă ca o caracatiţă de haos, meschinăria jenantă a unor evenimente publice, înjghebările pretins festive de slabă imitaţie, toate atestă o fundamentală şi penalizantă lipsă de viziune asupra Clujului. Treabă făcută de rândaşi. Tam-tamul mediatic, frazele gâlgâite color şi vivace, declamaţiile pe websiteuri oficiale şi xylofoanele sunt trucuri de o nulitate patentă. Clujenii o ştiu. Contrastul cu ambiţiile europene din 2020/2021 le face pe acestea din urmă derizorii. Ceea ce tolerai acum un an (în speranţa că va fi remediat) devine inacceptabil la aproape jumătate de mandat scurs pe nimicuri populiste care nu înduioşează pe nimeni. Clujul e lăsat să băltescă într-o delăsare egală cu o insultă la adresa lui însuşi, şi a celor care cred în el.

Se râde cu superioritate cam mare de alte centre urbane din România, fără a vedea că o Craiovă, o Constanţă, un Râmnicu-Vâlcea, un Braşov profită mai cu cap de finanţarea europeană pentru a câştiga paşi pe drumul pe care Clujul începe să o ia pe brazdă sau rămâne net în urmă. Minţi mai luminate ar fi căutat să implice mult mai activ mediile universitare şi de afaceri în tot ce acestea au de oferit în termeni de know-how şi conexiuni internaţionale. Lăsând deoparte toate şmenurile şi interesele dosnice, tot nişte minţi mai luminate ar fi prioritarizat măcar de câţiva ani obţinerea unor milioane serioase de la Bruxelles. Arierarea (eşecul?) este pe cât de grosolană pe atât de contrastantă cu discursul public. Edilii vor refuza grandilocvent să o admită - dar cine mai ţine cont de explicaţii scose prin dos?! E suficient să vezi cât de minimalist şi repetitiv arată Lista de priorităţi pe 2014 în Cluj, cât de artificial şi neconvingător arată Lista investiţiilor din 2014. Când le compari cu cele ale unui centru urban european de înalte standarde (pentru că ACELEA sunt adevăratele standarde), par încropite de un student neperformant. Iar asta se cam lasă cu lipsă de consideraţie.

Clujul e în zona cenuşie dintre stagnare şi paşi înapoi. Păgubiţii? Clujenii. Stress, timp pierdut, mizerie, cheltuieli crescute, neîncredere în sine, dezorientare şi morozitate. Investitori altădată interesaţi ezită în faţa inexplicabilului recul. Clujul nu are avantajul ex officio de a fi o capitală; e bineştiut că trebuie să depună un efort suplimentar pentru a atrage şi a-şi construi o reputaţie, şi apoi de a fi la înălţimea ei. Sunt clujeni de succes pe care îi găseşti, cu titlu personal, în topuri mondiale sau (repet) în Bloomberg şi-n Financial Times, dar nu scoţi un oraş din mlaştini doar cu reputaţii personale. Ruptura e net marcată între un mediu universitar care tinde să îşi păstreze dinamica şi inovaţia, un mediu de afaceri care avansează logic şi constructiv - amândouă marcând pozitiv în scorul regional - şi o administraţie transformată (indiferent de motiv) într-o piatră de moară inacceptabilă pentru evoluţia Clujului.

Retrăim semi-"funariot" vremuri în care pe Calea Moţilor oraşul e uitat în sertare şi-n foldere pe computer. Ideea de centru de putere, creator şi bogat, de reputaţie şi eficienţă se găsesc oriunde altundeva decât acolo. Între timp oraşul o ia rău la vale.

 

Comenteaza