Aceasta înseamnă că potenţialul inovativ al doctoratului şi consacrarea carierei de doctor în ştiinţe sunt mai reduse în Uniunea Europeană. Ne dăm seama că, dacă aşa stau lucrurile în ţările europene de referinţă (Franţa, Germania, Italia etc.), situaţiile sunt mai grave în celelalte ţări. Unele măsuri care trebuie luate sunt valabile pentru majoritatea ţărilor europene. Este nevoie de conceperea unor noi rute de carieră şi a noi stimulente pentru doctoranzi şi doctori. Este nevoie de concentrarea doctoratelor în “universităţi de cercetare intensivă”. Este nevoie de conectarea doctoratului cu politici instituţionale orientate spre inovaţie şi descoperire.
Alte măsuri sunt extrem de urgente în diferite ţări. Dacă luăm în considerare cazul României, atunci: a) doctoratul trebuie desprins din poziţia de simplu nivel mai înalt de calificare (doar condiţie a accesului la poziţii universitare sau în cercetarea ştiinţifică) şi repus în poziţia de nivel al inovaţiei şi descoperirii; b) doctoratul nu ar mai trebui privit doar ca iniţiativă particulară a conducătorului de doctorat, ci ca problemă a inovaţiei şi descoperirii într-un cadru instituţional; c) şcolile doctorale existente trebuie eliberate din condiţia de simple şcoli, devenind efectiv laboratoare ale inovaţiei şi descoperirii.
La Universitatea Babeş-Bolyai au fost luate câteva iniţiative pentru mărirea competitivităţii doctoratului.
în anul 2002, Universitatea Babeş-Bolyai a hotărât, în premieră în România, ca facultăţile să organizeze “şcoli doctorale” care să ofere cursuri şi seminare pentru doctoranzi. Şcolile includeau obligativitatea parcurgerii de către doctoranzi a unui program de pregătire avansată. Hotărârea nr. 567/15 din iunie 2005 a Guvernului României a preluat ideea şcolilor doctorale, dar le-a redus la o pregătire orizontală, excesiv generală. Astăzi, în orice caz, la Universitatea Babeş-Bolyai funcţionează 28 şcoli doctorale corespunzătoare domeniilor şi subdomeniilor de doctorat. Menţionăm că aceste şcoli doctorale oferă, de asemenea, disciplina complementară “Metode generale de cercetare şi metodica elaborării de lucrări ştiinţifice”.
în anul 2006, Universitatea Babeş-Bolyai a înfiinţat Institutul de Studii Doctorale, pentru a crea o unitate care să coordoneze studiile de doctorat şi să administreze şcolile doctorale într-un regim comparabil cu cel al “graduate schools”. Prin înfiinţarea institutului se înlătură fragmentarea “mediului doctoral” din universitate, se promovează comunicarea între facultăţi şi se asigură un cadru abordării interdisciplinare.
Universitatea Babeş-Bolyai a completat dispoziţiile din România cu privire la studiile de doctorat cu prevederi proprii, dintre care amintim: fiecare doctorand trebuie să publice pe parcursul studiilor de doctorat cel puţin două studii de specialitate; doctoranzii bursieri trebuie să efectueze un stagiu de cercetare în străinătate; înnoirea tematicii tezelor de doctorat prin orientarea spre probleme actuale: Complexitatea, Vulnerabilitatea, Riscul, Globalizarea, Crizele, Resursele, Mediul, încălzirea globală, Energiile alternative, Biotehnologiile, Sustenabilitatea, Motivaţia, Viziunea, Sănătatea.
Universitatea Babeş-Bolyai şi-a propus recent atingerea de noi obiective: efectivul doctoranzilor să reprezinte cel puţin 10% din numărul total al studenţilor din ciclurile 1, 2 şi 3; efectivul doctoranzilor străini să crească anual cu 50; sporirea efectivului conducătorilor de doctorat şi al acordurilor de cotutelă; parteneriate stabile cu mediul economic şi cel de cercetare ştiinţifică; evaluarea şcolilor doctorale în vederea selectării şcolilor doctorale de excelenţă, urmând a fi creat un pol de excelenţă ce va cuprinde, în final, şcoli doctorale şi şcoli de cercetare ştiinţifică, deopotrivă.
Diversele decizii ale Comisiei Europene şi rezoluţiile recente ale European University Association au condiţionat creşterea competitivităţii produselor europene şi consideră potenţialul de inovare şi descoperire al universităţilor şi institutelor de cercetare drept hotărâtor. Ca urmare, pe fondul expansiunii instituţiilor de învăţământ superior şi al masificării studiilor universitare la bază (bachelor), câştigă în acuitate nevoia diferenţierii prin calitate, excelenţă, competitivitate. Abordarea egalitaristă, “ficţiunea omogenităţii” sistemelor naţionale de învăţământ superior şi a sistemului european sunt deja în contratimp cu nevoia creşterii competitivităţii.
