Îmi propun să trec peste jalnicul exerciţiu de răzgândire comis de toate partidele, PSD şi PNL care blocaseră anterior orice încercare de adoptare a votului majoritar într-un tur (să ne obişnuim naibii cu terminologia corectă!), iar PD/PDL uitând cu cât patos milita până mai ieri pentru acelaşi sistem. Ştiam prea bine deja că criteriul coerenţei în promovarea politicilor de orice fel nu contează nici cât o ceapă degerată pentru partidele româneşti. Astfel, cu pocinogul gata făcut şi cu speranţe minime ca legea să fie întoarsă de fosilele de la Curtea Constituţională, cel mai bine ar fi să privim la rece efectele sistemului majoritar, ca să ştim de ce trebuie să ne ferim.
1. Cum spuneam şi săptămâna trecută, USL va câştiga semnificativ mai multe mandate decât ar arăta-o scorul procentual al voturilor electoratului. Majoritatea calificată (2/3 din numărul total al parlamentarilor) este un vis USL-ist care, cel mai probabil, se va transforma în realitate. Schimbarea Constituţiei, suspendarea şi demiterea preşedintelui, orice modificări legislative, de oricât de mare profunzime, le vor fi la îndemână. Dorinţa de a-şi perpetua puterea şi după următoarea rundă de alegeri aproape că îi va obliga să guverneze populist, într-o perioadă în care politicile de creştere economică, despre care noii demagogi ai Europei vorbesc mai mult din cărţi, nu se pot pune în practică decât pe baza unor noi şi noi împrumuturi externe. Spirala îndatorării, pusă deja în mişcare de PDL, va trebui răsucită tot mai abitir, pentru satisfacerea noii (sau vechii) clientele şi pentru fidelizarea electoratului captiv. Exact la fel s-a petrecut şi în 2007-2008, cu aceleaşi două partide la timonă, cu deosebirea că atunci criza încă nu se instalase şi economia românească "duduia", vorba unui mucalit al epocii.
2. Este foarte probabil ca, în ciuda eforturilor guvernului, promisiunile şi speranţele abracadabrante pe care lumea şi le va pune în USL să nu poată fi satisfăcute. Robinetele către popor se vor închide la un moment dat, guvernarea va fi erodată, iar electoratul îşi va căuta din nou supape. PDL nu va mai fi o soluţie de avarie pentru mult timp de aici înainte. Noul sistem va împiedica formarea unui partid nou şi credibil. Prin urmare, cu toate că USL-iştii susţin acum contrariul, votul majoritar îi va împinge în Parlament tocmai pe cei mai "fistichii" (cum spunea dl. Hrebenciuc) dintre politicieni, alde DD, Gigi & Co., de care se înfioară gândul încă de pe acum. Aici se impune o observaţie interesantă: în Franţa, Frontul Naţional al familiei Le Pen a intrat ultima oară în Parlament în 1986. Atunci, Mitterand a schimbat sistemul electoral, renunţând la preponderenţa proporţională şi optând pentru un sistem majoritar. Ultimele evenimente de pe scena politică franceză anticipează un scor fără precedent al extremei drepte, aşteptată în Adunarea Naţională în ciuda sistemului majoritar. Simulările de acum, cu câteva săptămâni înaintea alegerilor legislative din 10 şi 17 iunie, arată că socialiştii lui Hollande şi neo-gaulliştii conservatori ai lui Sarkozy au probleme în a se impune în destule circumscripţii. Disiparea voturilor non-extremiştilor între mai multe partide nu a dus până acum la mandate câştigate de extremişti, însă niciodată scorul electoral al acestora din urmă nu a mai fost atât de mare ca anul acesta. Pot băga mâna în foc că şi în România păstrarea votului majoritar şi în 2016 va conduce la un număr fără precedent de mandate pentru extremişti, de orice fel or fi ei până atunci.
3. Halucinante au fost unele declaraţii ale reprezentanţilor Puterii. Mai mulţi liberali au spus că au adoptat votul majoritar numai pentru că e puţintel mai bun decât formula cu compensare proporţională de acum 4 ani. Prin urmare, cât mai curând după alegerile din toamnă, vor începe discuţiile pentru stabilirea unui alt sistem la alegerile următoare. Aşadar, au pus la cale un sistem de unică folosinţă, numai bun pentru a încerca scoaterea cu totul din politică a PDL-ului (dl. Antonescu a inventat, de altfel, un nou concept în teoria democraţiei: "eliminare democratică"), obţinerea unei mega-majorităţi şi posibilitatea unei guvernări discreţionare pentru 4 ani. Deja mă ia cu friguri! Prezent în studioul Realităţii TV, deputatul PNL Ciprian Dobre (candidat pentru CJ Mureş), a vorbit despre dorinţa sa şi a mai multor colegi de a schimba şi modul de alegere a preşedintelui, tot într-un singur tur de scrutin. Dacă primarii se aleg astfel, preşedinţii de CJ-uri aşijderea, de acum şi senatorii, şi deputaţii, adică toate mandatele de reprezentare sunt câştigate după un acelaşi sistem majoritar într-un singur tur, atunci alegerea preşedintelui de ce ar necesita două tururi? spunea dl. Dobre. Trebuie spus răspicat: USL îşi redescoperă setea de abuzuri asupra democraţiei şi bunului simţ, după ce ani la rând au răcnit fără încetare împotriva "dictaturii" lui Băsescu. Practicile lor sunt însă mult mai grave, în condiţiile în care viitoarea opoziţie se anunţă mai slăbită ca niciodată, iar societatea civilă şi presa sunt fie plictisite, fie cumpărate, fie impotente, fie pur şi simplu lipsite de spirit critic şi de minte. Veniţi pe un val de antipatie la adresa putredului PDL, USL-ului nu i-au trebuit decât câteva zile pentru a-şi da arama pe faţă. Iar comportamentul abuziv din acest început de mandat, începând cu băţul băgat sistematic prin gardul Cotrocenilor de trupa de agitaţie Ponta&Antonescu&Marga şi încheind apoteotic, pentru moment, cu adoptarea votului majoritar, sunt semnele unui stil politic ce naşte spaime.
4. În sfârşit, se vorbeşte despre votul majoritar că asigură majorităţi confortabile şi dă putere celor care guvernează să-şi pună în practică programele fără ingerinţele nedorite ale opozanţilor. Dincolo de faptul că lucrurile pot să nu stea tocmai aşa, nici chiar un astfel de scenariu nu e de natură să potenţeze capacitatea de bună guvernare. Mai mult, votul majoritar conferă o forţă uriaşă aleşilor locali, care practic îşi arondează marionete pe care le împing în Parlament şi de la care ulterior aşteaptă să le răscumpere investiţia în mandatele câştigate. Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene vor avea pâinea şi cuţitul şi, de la nivelul lor local, vor avea puterea de decizie asupra unor politici naţionale, formulate de Parlament. Nici chiar forurile de conducere ale partidelor nu îi mai pot atinge, pentru că le vor arunca în faţă argumentul irefutabil al rezultatelor obţinute în alegeri. Acesta este unul dintre efectele realizate şi în 2008, chiar dacă votul majoritar a fost îndulcit cu acel straniu mecanism de compensare proporţională care a buimăcit calculele anterioare ale multor lideri locali. Vom asista la o interpretare surprinzătoare a imuabilei legi de fier a oligarhiei, enunţată acum 100 de ani de Robert Michels, care spunea pe scurt că, indiferent de cât de mult ar ţine la democraţie şi la principii, o organizaţie (inclusiv partid politic) sfârşeşte prin a fi controlată de o mână de oameni care controlează resursele şi informaţiile. Oligarhii partidelor de guvernare nu vor fi cei pe care îi va vedea toată lumea la televizor. D-nii Ponta, Antonescu şi cine s-o mai perinda prin conducerile formale ale USL-ului vor fi bine controlaţi din teritoriu de politicieni veroşi, nevăzuţi şi uluitor de puternici, care şi-au creat şi îşi vor întări reţelele tentaculare locale ale puterii. La o adică, vor face precum dl. Frunzăverde în Caraş-Severin, care, ca un stăpân de sclavi din Evul Mediu, şi-a adunat primarii şi a trecut gardul la vecini, fără să mai privească înapoi. Printr-un exces de semnificaţie, au fost numiţi pe vremuri baroni locali, dar între timp puterea lor a devenit tot mai mare şi s-au transformat treptat într-un fel de patroni de bumbăcărie. Prin puterea totală pe care o exercită în judeţ şi prin schimbarea radicală a bărcii politice, dl. Frunzăverde reprezintă primul exemplu ilustrativ dintr-o serie care abia începe. Partidele în societatea noastră post-ideologică vor ajunge (dacă nu au făcut-o deja) să nu mai reprezinte absolut nimic decât interesele unor oligarhii concurente. Singura soluţie de salvare ar fi impunerea unor norme de reglementare internă, însă partidele nu le vor îmbrăţişa niciodată de bună voie.
