Va deveni (şi) Emil Boc “scriitor”?

Ţara arde şi baba se piaptănă, veţi spune, dar în toată mizeria acestei guvernări “struţocămilizate” o astfel de întrebare poate fi cu uşurinţă pusă, dar, vai, cât de greu e de intuit un răspuns corect!

După toate probabilităţile, dl Boc ar trebui, măcar formal, după ce termină cu treburile “împărăţiei”, să înceapă să-şi amintească de una, de alta.

 

Poate, chiar de întreaga activitate de premier şi să se apuce, în buna tradiţie a politicianului român, să scrie o carte. O carte care să aibă, obligatoriu, peste 500 de pagini, că, nu-i aşa, fapte sunt destule, iar dedesubturi şi chestiuni ascunse probabil că există într-un număr record în această guvernare! îmi exprim convingerea că dl premier va fi mult mai “corect” în amintiri decât predecesorii săi, fiindcă, deşi am cumpărat cărţile unui Radu Vasile, Emil Constantinescu sau Ioan Rus, admit că am fost nemulţumit mai ales de faptul că viaţa “dinlăuntrul” instituţiei în care au lucrat aceştia aproape că lipseşte cu desăvârşire.

 

Acum, nu că aş fi vrut să aflu despre suferinţa dlui Radu Vasile când a fost nevoit să-şi scurteze unghia de la degetul cel mic al mâinii drepte(cea pentru scobit în ureche sau în nas), nici despre aventurile d-lui Constantinescu împreună cu celebra Rona Hartner,  despre fulminanta carieră politico-economică a “pupilei” Dragoş ori despre câştigurile din afacerea “Ţigareta”. Poate aş fi fost mai curios să aflu de la dl Ioan Rus “culisele” acceptării noilor paşapoarte româneşti, cele cu care, în premieră, după mai bine de o sută de ani, am putut circula prin lume asemeni cetăţenilor occidentali...

 

Poate am fi aflat, nu-i aşa, cum şi de ce aproape toţi cei din PSD, pe care dl Adrian Năstase i-a “făcut oameni” aducându-i în prima linie a politicii, l-au trădat apoi, fără să clipească? Multe am fi putut afla din cărţile politicienilor; am fi lămurit o grămadă de “semne de întrebare”, care persistă şi azi, când ne amintim de o “întâmplare” sau alta, pe care nu ne-am putut-o explica la timpul  apariţiei publice.

 

Continui, aşadar, să cred că dacă dl Boc va scrie, la un moment dat, o carte sinceră (asta cu condiţia să nu fie pus în situaţia de a candida pentru preşedinţie şi să fie nevoie de două volume!), aceasta va fi, neapărat, un best-seller. Imaginaţi-vă numai că vom desluşi minunea prin care – caz unic în istoria lumii politice - partidul D-Sale a trecut în bloc, în doar o singură noapte, de la stânga la dreapta politică; că vom şti cât de mult îl iubeşte şi-l respectă întregul partid pe dl Băsescu şi, nu în ultimul rând, vom putea avea explicaţii despre episodul “dragă Stolo”, despre ascensiunea fulminantă a dnei Udrea, despre influenţa bordurilor dlui Videanu asupra încălzirii globale, despre cinstea mai presus de orice a dlui Berceanu şi altele asemenea.

 

Rămâne doar ca una din frustrările majore ale D-Sale, acumulate în atâţia ani de politică (în cazul în care acestea există), să capete atâta consistenţă, încât să se transforme în dorinţă de a scrie: căci, aşa cum spunea Caragiale, “... pentru orice român care ştie a citi, cel mai greu lucru e a nu scrie!” Oricum ar fi, în privinţa unui lucru sunt liniştit: nici unul dintre scriitorii clujeni care mai fac şi politică nu vor putea intra în cartea reputatului critic literar Alex Ştefănescu, “Cele mai proaste 250 de cărţi”. Nu glumesc!

 

Criticul (singurul care a avut curajul de a aduna într-o carte atâtea jalnice prestaţii anti-literare!) nu a descoperit (încă) în rândul politicienilor vizitaţi de muză la ieşirea din “rol” vreun scriitor, ceea ce e, cred eu, un motiv de bucurie. Clujul, însă, a dat acestei cărţi o contribuţie notabilă. E vorba despre aceea adusă “antiliteraturii” clujene de un celebru “scârţa-scârţa pe hârtie”, fără har şi talent, al cărui nume refuz să-l scriu aici, din respect pentru igiena mentală a dvs., a cititorilor.

 

 Dacă intraţi în posesia cărţii sus-menţionate, îl veţi găsi pe acest domn, fascinat în aceeaşi măsură, se vede, atât de literatură, cât şi de politică, foarte uşor, la litera “Ţ”. Cum tot uşor îl veţi găsi printre cei ce scriu pe bloguri şi pe oriunde se mai poate scrie( n-am verificat încă zidurile, gardurile şi W.C.-urile publice), apărând cu verbul său de tinichea, în orice condiţii, cu o voce acută, de “patriot naţionale”, ţărişoara şi oraşul de marile primejdii. Dar, passons! Important e alt amănunt acum, când vorbim de politicieni-scriitori: aceştia trebuie neapărat să-şi facă (dacă nu au deja!) un obicei din a face notaţii în momentele importante. Istoria şi noi, eventualii cititori, le vom fi recunoscători!