Vă rog să ne arestaţi, domnule Boc!

Vorbeam deunăzi cu unul din profesorii mei despre starea actuală de lucruri în România.

 Constatarea pe care o făcea distinsul meu coleg era că neobolşevismul nu mai este un concept adecvat societăţii româneşti, ci mai degrabă “neoceauşismul”.

 

I-am dat dreptate cu oarecare îndoială... Din nefericire, afirmaţia Domniei Sale a fost confirmată de recentele ieşiri ale preşedintelui României. Punerea în antiteză a “tinichigiului” cu “filozoful” face parte din  “Arhipelagul Gulag” al lui Soljeniţîn.

 

Şi în acel context descris magistral de scriitorul rus disident, nomenclaturistul format la limita dintre ignoranţă şi activism credea că le ştie pe toate. El era reprezentantul unui sistem represiv ce nu mai avea nevoie de justificări. “Dictatura proletariatului”, clasa oropsită, obscură şi chinuită în luptă cu aristocraţia, burghezia şi intelectualitatea erau reperele unei lumi pe cale a se face. în 1989 am sperat că lumea aceea a prostiei ridicate la rang de virtute  a dispărut. Din păcate, ea este pe cale să renască şi protagoniştii ei nu sunt altcineva decât foştii nomenclaturişti ceauşişti îmbogăţiţi din speranţa celor mulţi, de care acum râd, şi noii activiştii ai populismului de cea mai oribilă expresie.

 

Ei nu au nevoie de legitimări intelectuale, sunt “oameni ai muncii”, a căror existenţă se bazează pe şmecheria de a fi prieteni cu noul regim instalat în decembrie 2009. Ei sunt “tinichigiii” şi “mecanicii” de care are nevoie noua “dictatură” pentru a se consolida. Ei nu au nevoie de istorie pentru că un “Herodot” îi pune în faţă cu trecutul lor de agenţi la Anvers, de foşti vicepreşedinţi ai Uniunii Studenţilor Comunişti. Nu au nevoie de filozofie, pentru că aceasta arată realităţile şi întunecă minţile “proletariatului”, bun numai să voteze cu obedienţă deciziile imbecile şi iraţionale ale liderilor “neopopulişti”.

 

Acest tip de putere este cu atât mai obraznică şi mai agresivă faţă de cetăţean cu cât legitimarea ei s-a făcut cu ajutorul domnilor Liiceanu, Pleşu, Patapievici ş.a. Fără să ştie, din păcate, sau dacă ştiu, este cu atât mai grav, aceştia nu sunt decât “copiii teribili”, “Buharinii”  noii “revoluţii intelectuale”, pusă la cale cu minuţiozitate în laboratoarele “fierbinţi” ale Cotroceniului.

 

Un anumit domn ne vorbeşte despre o comisie prezidenţială şi despre o reformă în educaţie, fără să facă deloc referire la elementele acesteia şi unde a fost ea testată pentru a i se măsura efectele, la salariile dascălilor, subiect doar de campanie electorală. Unii din colegii mei universitari sunt convins că au participat la această comisie de bună credinţă, sperând să îndrepte unele lucruri în sistem, aşa cum unii şi-au imaginat în altă comisie că pot lupta printr-un “raport” cu meandrele comunismului românesc!

 

Ieşirile repetate ale şefului statului, deşi par o copie pariziană a unui alt preşedinte teribil- ce a jignit la fel de grav  lumea universitară franceză, el însuşi neputând  face proba unei diplome universitare, fiind “avocat” prin recunoaştere profesională- arată dispreţul unor “neterminaţi”, cum îi numea un profesor de drept pe cei ce obţineau o diplomă universitară la “fără frecvenţă” sau venind din “câmpul muncii” faţă de universitarul român, rafinat şi cultivat, model pentru societate.

 

Ieşirile şefului statului nu mă mai miră, mai ales că Domnia Sa nu poate fi un model pentru învăţământ, recunoscând chiar dânsul că a fost un elev mediocru, însă faptul că domnul BOC era la aceeaşi masă şi asculta fără crâcnire, slugarnic elucubraţiile preşedintelui mă revoltă peste măsură. Din acest moment, eu nu-l mai consider pe premierul României un coleg de universitate.

 

Poate să fie ce o dori dânsul, dar, din punctul meu de vedere, până nu va avea o reacţie în acest sens, el nu mai aparţine mediului academic al UBB. Să stai şi să auzi cum un cetăţean, fie el şi preşedintele României, terfeleşte şi batjocoreşte statutul unor discipline precum istoria şi filozofia de dragul unor voturi pe care le-ar putea primi din partea “poporului muncitor” mi se pare incredibil şi descalificant. Aşteptăm şi reacţiile domnilor Pleşu, Patapievici şi Liiceanu. Asistăm, oare, la moartea definitivă a spiritului critic în România? Până atunci putem să ne aşteptăm, precum în universul lui Soljeniţîn, ca domnul Boc să fie unealta cezarului contra lui Seneca. Dacă este aşa, vă rugăm să ne arestaţi, domnule Boc!