Scandalul care are ca protagonişti cele trei persoane, dar cu o mulţime de personaje din politicã şi lumea interlopã în poziţii secundare, ne demonstreazã, încã o datã, cã România seamãnã tot mai mult cu o ţarã scãpatã de sub control, o ţarã în care cetãţeanul onest asistã la un spectacol care a depãşit demult grotescul, pentru a se îndrepta spre haos generalizat. Nici mãcar nu mai conteazã, în acest moment, dacã protagoniştii sunt vinovaţi, nici dacã preşedintele României încearcã, în forţã, desfiinţarea ultimului serviciu de informaţii pe care
nu-l stãpânea...
...şi nici măcar dacă “tunul Băneasa” are în spate sume uriaşe aruncate în campaniile electorale ale PDL, PSD şi PNL. Ceea ce contează cu adevărat pentru noi, cei mulţi, este că în România sistemul oligarhic îşi întinde tentaculele în forţă spre mediul politic, ţara arătând în acest moment, din punct de vedere al presei internaţionale, asemeni Columbiei, Belarusului, Venezuelei sau asemeni ţărilor neguvernabile din Africa neagră. Dacă Dom’ Puiu ar vorbi, s-ar cutremura, cu siguranţă, întreg sistemul de partide din România, pentru că, din informaţiile pe surse, ce-i drept, greu de confirmat pe piaţă, încă, Dom’ Puiu a finanţat campanii electorale în toate spectrele politice.
Dacă ar exista puţină onestitate şi dorinţă reală de a se porni de la zero o construcţie politico-publică a noii Românii, Băsescu şi Berceanu ar trebui să vorbească, Tăriceanu şi Orban ar trebui să recunoască, iar Mitrea, Năstase şi Sârbu ar trebui să dea jos vălul finanţărilor din campaniile electorale! Pentru că Dom’ Puiu nu s-a uitat, el a dat! Sigur că astăzi, atât fostul premier Năstase şi fostul premier Tăriceanu, cât şi actualul preşedinte Băsescu preferă tăcerea. O tăcere însă mai mult decât suspectă având în vedere că în acest moment nu discutăm despre o “ghighinea” de om de afaceri, ci de unul dintre cei mai puternici, influenţi, abili şi extrem de discreţi miliardari români. în mod normal, în afacerea anchetată zilele acestea de procurori, există trei miniştri în funcţie care ar trebui luaţi la întrebări.
Doi de la PSD şi unul de la PDL. Toţi trei, însă, sunt, în acest moment, în dulap, cu uşile trase, preferând să meargă pe sintagma, salvatoare, până acum, în România, “nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”. Dacă procurorii vor da însă drumul la toate interceptările din dosar, surprizele se vor ţine lanţ şi vor schimba inclusiv registrul candidaţilor la prezidenţialele din acest an. Pentru că doi dintre cei care până mai ieri păreau să ajungă în turul doi pot fi, cu mare uşurinţă, prinşi în acest dosar. Din 1990 încoace, această încrengătură de interese, scoasă în acest moment la lumină doar cu un procent de până în 10%, poate fi exact acel punct nodal care sfârşeşte o epocă, creând premisele pentru o alta.
Dacă cineva va avea interesul şi, mai ales, va putea să ducă cercetările în acest dosar până la capăt, putem asista, în premieră pentru România, la un caz în care miliardari, interlopi, universitari, până mai ieri de prestigiu şi SURPRIZĂ (!) foşti premieri şi actuali, dar şi foşti miniştri vor trebui să dea cu subsemnatul la audieri. Surpriza de proporţii însă o poate avea chiar cel care şi-a dat acceptul tacit pentru începerea acţiunii. Acest personaj care, astăzi, pare atotputernic şi din ce în ce mai tăios şi agresiv poate fi tras în dosar!
Pentru că Dom’ Puiu avea un sistem de relaţii transpartinic, iar un fost primar al Bucureştiului nu poate fi nicidecum străin de ceea ce s-a întâmplat în plin mandatul său în intravilanul capitalei. Sigur că sunt câteva întrebări care învăluie în ceaţă exact firul roşu al dosarului Băneasa – DGIPI. Şi aceste întrebări vizează despre ce dezvăluiri şi ce fel de presă este vorba atunci când se face referire la dosarul Bazac! De altfel, acest ministru spilcuit, mirosind a Feragamo şi conducând Ferrari, are un trecut, probabil, neexploatat.
Ce căuta, oare, un personaj cu un trecut şi mai dubios în tenebrele interlope bucureştene - ca o mică paranteză, un mic meseriaş într-un service din punct de vedere oficial - în fruntea Consulatului României din Milano? Şi, poate, ar trebui să ne mai întrebăm de ce acest scandal, care va avea ca efect desfiinţarea DGIPI, s-a declanşat înainte cu o lună de campania pentru europarlamentare şi cu opt luni până la prezidenţiale?
Privindu-i acrobaţia publică sau, mai corect, non-publică, a distinsului
Dom’ Puiu din ultimii 20 de ani, vom fi tentaţi să dăm crezare proverbului care
ne-a învăţat de mici că mămăliga românească nu explodează. Dom’ Puiu va tăcea, cum a făcut-o în ultimii 20 de
ani, iar politicienii României vor sta speriaţi, doar o perioadă, că el ar
putea să vorbească. El nu va vorbi însă, iar
