Prietenul meu, Dan, a realizat pe această vale ceva ce, în mod curent, este numit „un colț de rai". În urmă cu 15 ani a cumpărat de la un localnic o bucată de pământ mlăștinos, pe care un cot capricios al râului îl rodea cu nesaț, an după an, împuținându-l și batjocorindu-l. Vecinii îl priveau cu neîncredere și dispreț pe orășeanul care se încărcase cu o asemenea povară, care nu putea fi nicicum scoasă la vreun liman. Dar ei nu-l cunoșteau pe Dan, care parcă ar fi crescut la școala olandeză: a strâns pietre, a turnat betoane, a cărat tone și tone de pământ fertil, cu care a format spații fertile pentru arbori și arbuști de tot felul. Acum, pe domeniul său, pe lângă clădiri și terenul de tenis, se lăfăie în prosperitate tot felul de plante, de la falnicii pini până la comunele sălcii, de la miraculosul brad canadian până la deliciosul mur cu fructe întunecate.
Pe o distanță de 400 de metri, domeniul lui Dan se întinde pe ambele maluri ale Văii Ierii, unite de un pod de lodbe groase. Pe un mal, gazonul tuns ca o perie, prosperând pe pământul adus acolo pentru a-i servi de cămin. Pe celălalt mal, iarba proaspăt cosită, mirosind îmbătător și îndemnându-te la visare. La mijloc, Valea Ierii. Aici găsim cea mai mare supărare a lui Dan. După ce el își îngrijește cu pasiune de artist ceasornicar domeniul pe care l-a ridicat prin munca sa și l-a înfrumusețat după chipul și asemănarea pasiunii sale pentru lucrul bine făcut, nu poate privi decât cu mirare îndurerată gunoaiele pe care apele le cară, supuse, la vale, sau saltă vesele în apa învolburată a cascadei, sau se agață, nesimțite, de maluri. Primăvara, când apele vin mari, Dan și soția sa strâng saci întregi de ambalaje de tot felul, vestigii imunde ale bunăstării grobiene a vecinilor din amonte.
Să trăiești în bunăstare nu este un păcat. Este o binecuvântare. Pentru cei mai simpli la cuget este chiar împlinirea unei vieți. Dar este inadmisibil ca bunăstarea ta să aducă un nemeritat disconfort semenilor tăi, care nu ar lăsa nicio fărâmă din deșeurile lor să ucidă frumusețea și curățenia mediului natural. În numeroasele mele peregrinări prin lume am văzut situații dintre cele mai diverse; în țările slab dezvoltate, mizeria pare să fie peste tot - dar să nu uităm că ei se străduiesc să recicleze până și acele materiale care la noi ar fi sfârșit demult la groapa de gunoi. La extrema cealaltă, poți întâlni țări precum Germania sau Austria, unde totul pare proaspăt zugrăvit, măturat, spălat și unde mai întâlnești gunoaie în spațiul public doar acolo unde se înghesuie turiștii. Vezi, de asemenea, eforturile unor nații întregi în lupta cu proastele obiceiuri ale cetățenilor. În 2012, am efectuat o primă călătorie în China și am constatat că în restaurante puteai găsi toaletele, corect construite, dar neglijent folosite, după miros... Trei ani mai târziu, primul lucru care mi-a atras atenția la televiziunile chineze era o insistentă campanie națională despre folosirea spațiilor publice, cu trimitere directă la necesitățile fiziologice făcute în astfel de spații. Rezultatul era remarcabil: de-acum, sau mă descurcam după inscripții, sau învățam cum se întreabă care-i drumul spre toaletă în giganticele restaurante chinezești.
Se pare că în țărișoara noastră nu-i trece nimănui prin cap să pornească o astfel de campanie de educare și responsabilizare a populației. Mai mult, se pare că mai nimănui nu-i pasă cu adevărat de starea de curățenie a spațiilor publice și a zonelor naturale minunate și/sau protejate. Peste tot, fie din vina cetățenilor trecători pe acolo, fie din vina nepăsării organelor locale, gunoaiele prosperă nerușinate și triumfătoare. În schimb, într-un lanț al contradicțiilor de neînțeles, cu toții dorim „o țară ca afară".
Vrei o țară ca afară? Fă-ți-o! Începe prin a face curățenie la locul tău de muncă, în cămara ta, în bătătura ta, în jurul casei tale, cât vezi cu ochii. Renunță la ancestralul obicei al "aruncatului gunoaielor în vale". Primenește-ți sufletul, renunță la gunoaiele putrede pe care societatea de consum ți le-a înfipt în piept pentru a te face „bun cetățean", adică consumator al tuturor idioțeniilor și al tuturor gunoaielor frumos ambalate.
Vrei o țară ca afară? Fă-ți-o! Fii necruțător cu „cabanierii", fie ei de la munte sau de la bloc, sau din vila din vecini, care fac din producerea de gunoaie principala rațiune a existenței lor ( „Trăiesc, deci consum. Consum, deci produc gunoaie"). Fii necruțător cu gunoaiele care murdăresc viața publică a nației tale, sub forma politicienilor corupți și veroși, condamnați și nerușinați, închiși și nesimțiți, sau pur și simplu hoți (încă neprinși). Când te duci la vot, fă curățenie, trimite-i acolo unde le este locul, adică în neființa istoriei. Tot așa, fă curățenie cu corupția nemiloasă, cu nepăsarea criminală, cu neputința patentată, cu neștiința hărnicoasă care, toate, separat sau împreună, ronțăie pofticioase urzeala viitorului, pentru a se hrăni pe ele în detrimentul nostru.
Țara ta nu trebuie să fie, neapărat, ca afară. Trebuie doar să fie curată, în cotloanele pădurilor și în cotloanele sufletului, prin strădania ta și a celor de un fel cu tine. Și atunci prietenul Dan se va putea la uita la Valea Ierii fără să se cutremure de oroare.
