Vulturul de lângă noi

Vulturul de lângă noi
„U” începe 2013 la fel cum a terminat anul precedent. Un alt investitor a fost ratat, oraşul e la fel de pasiv. Acum chiar a devenit personaj.

Tipul acela obscur, bun conductor de Jidvei, e în centrul atenţiei. Lumea stă cu sufletul la gură să-i pândească mişcările. Ce a spus, ce s-a mai aflat pe surse? De obicei, mai nimic. Omul vorbeşte rar, probabil că se desparte greu de ideile pârguite în toamna minţii. Mulţi l-au văzut drept un tip abil, cu relaţii la Înalta Poartă a Fotbalului, un conducător de club iscusit. O eroare uriaşă. Priviţi o coală albă de hârtie şi i-aţi descoperit palmaresul. Ceahlăul a retrogradat cu eroul nostru în staff, iar Alba Iulia a promovat de două ori în prima ligă, de fiecare dată fără eminenţa strugurie prin preajmă.

De când Florian Walter s-a mutat la Ploieşti, i-a pasat pachetul majoritar de acţiuni la Universitatea. Deciziile majore sunt în continuare luate de fostul domn Buşcă. A plafonat salariile, a luat autocarul şi ce jucători a vrut la Petrolul, i-a dat afară din birou după trei minute pe nemţii care doreau să cumpere Universitatea. Mitică Dragomir îi plânge de milă tot lui Walter, care ar fi cheltuit 17 milioane de euro şi n-a primit un gulyas. Să crezi că Ioan Mărginean, Limoniu pe numele de scenă, e personajul care analizează ofertele şi le respinge, pentru că aşa are el chef sau dintr-o strategie absconsă, e o dovadă de naivitate.

Nu am înţeles de ce suporterii „Şepcilor Roşii" au emis un comunicat prin care îl pun la zid pe Ioan Mărginean, după ce şi peţitorul Alexandrion a fost pus pe fugă când a aflat ce zestre are „U". Mărginean, la fel ca Anamaria Prodan, e doar un executant. Ţintele furiei trebuie să fie Walter, fiindcă este decidentul în această speţă, şi autorităţile locale, care asistă pasive la batjocorirea unui simbol al urbei. A trecut mai mult de jumătate de an de când s-a declanşat criza şi e necesar să fie identificate alte modalităţi de salvare. Nu e nevoie de violenţă, ci de consecvenţă, imaginaţie şi organizare. Nu e un demers facil, deoarece vă luptaţi cu indiferenţa vecină cu nesimţirea.

Dacă din mai şi până azi, suporterii ar fi pichetat blocul lui Emil Boc şi l-ar fi aşteptat în fiecare dimineaţă cu câte un banner în faţa scării, gen „Emil, nu faci nimic?", „Boc, Universitatea nu e din Cluj?", „Pierdut voturi, le declar nule" etc, poate edilul şi-ar fi făcut timp măcar să ia în discuţie problema echipei de fotbal. E strigător la cer că nici măcar un consilier nu a fost sensibilizat de apelurile repetate ale alb-negrilor. Să încerce să afle datoriile reale ale clubului, să demareze consultări pentru a stabili care sunt pretenţiile lui Walter, să-şi informeze prompt concetăţenii suferinzi. Aici e nevoie de soli ai galeriei capabili să deschidă porţi şi suflete.

În perioada Sărbătorilor, am văzut drama Universităţii redată printr-o fotografie care a luat premiul Pulitzer în 1993. Imaginea a fost surprinsă în Sudan, de fotograful sud-african Kevin Carter, aflat într-o misiune ONU. Pe 11 martie 1993, pe când se descărcau pachetele cu ajutoare dintr-un avion, Carter a zărit un copil flămând şi obosit, cu capul în pământ, fără putere. De la câţiva metri, un vultur o pândea pe fetiţa neputincioasă, gata să-şi culeagă prada. Fotoreporterul a aşteptat circa 20 de minute, apoi a apăsat pe declanşator. A alungat pasărea şi s-a aşezat plângând sub un copac.

Fotografia a câştigat premiul Pulitzer şi a fost publicată de "New York Times", stârnind reacţii furibunde. "Ce s-a întâmplat cu fetiţa, a scăpat, a ajuns la familia ei?", "Fotograful l-a ajutat pe copil?". Un ziar a considerat că omul, care priveşte prin obiectiv, pentru a capta cât mai fidel tabloul sumbru, e un alt vultur aflat pe scenă. Carter nu a oferit nici o explicaţie convingătoare şi a fost tulburat profund de acel episod care i-a adus gloria şi de linia fragilă care desparte profesia de omul care o practică. Kevin s-a sinucis, bântuit de "amintirile vii ale crimelor şi cadavrelor copiilor înfometaţi sau răniţi", cum a scris în biletul de adio.

Vulturul e tot mai aproape de trupul plăpând al Universităţii. Oraşul, ce urmăreşte finalul poveştii, fără să o ajute pe "U" să se întoarcă în sânul familiei, ar putea fi devastat mai târziu de remuşcări. Clujul nu va mai fi acelaşi dacă rămâne fără "U".

Etichete
Comenteaza