Zilele Babelor şi Ziua Bunicuţei

Năstase merge în justiţie, televiziunile pregătesc ritos procesiunile de îmbălsămare, bugetarii fac scandal, Guvernul ne bagă-n boală, Clujul e acoperit de o mocirliţă pe cale să se transforme în praf fin şi înapoi, în mocirlă veritabilă.

Nimic din toate astea nu egalează importanţa plenară a unui alt eveniment: cu aceste prime zile de martie, pare să fi venit primăvara!

 

Evenimentul e celebrat de fiecare cum se pricepe.

 

în mijlocul capitalei, Ion Iliescu îşi primeşte oaspeţii, florile, tortul, cărţile aniversare, pupăturile pe faţă şi în dos, strângerile de mână, zâmbetele largi şi mimetice. Prin tablagiii zeloşi plantaţi la poartă, parează ouăle clocite sau tricourile cu spânzurători ale contestatarilor, urmaşi simbolici ai unor golani uitaţi, iar apoi îl mângâie părinteşte pe creştet pe pupilul său politic, Adrian Năstase, cu televiziunile sorbindu-i fiecare cuvinţel. 79 de primăveri, aniversate după un ritual repetat aproape identic an după an, după an.

 

Cu o zi mai devreme, la Braşov, soţia Etelka şi fiica Gabi îl omagiază pe Liviu Cornel Babeş într-un anonimat asurzitor. Pe 2 martie 1989, acesta pleca din România comunistă pentru a intra într-o istorie recentă şi tragică, dar aproape necunoscută: o torţă vie pe pârtia Bradu din Poiana Braşov, care umplea începutul de martie cu miros de păr şi carne arse, sub privirile îngrozite ale turiştilor. O inscipţie pe un carton galben, afişat cu un ultim efort, avea să facă înconjurul lumii: “Stop Mörder. Braşov = Auschwitz”.

 

Doi turişti scoţieni, încercând să stingă flacăra cu haina de ski, sunt îndepărtaţi rapid de medicii şi securiştii adunaţi imediat. în schimbul tăcerii şi al acceptării variantei oficiale, cum că Babeş era un nebun de legat, căruia i se urâse cu viaţa, Douglas Wallace primeşte a doua zi o haină nouă şi o sticlă de şampanie. înainte de a părăsi lumea în care păsărelele încetaseră să mai cânte la început de primăvară, Babeş lăsase un testament inedit, sub forma unui tablou care înfăţişa un adult şi o fetiţă plimbându-se printre coloane nesfârşite de cranii umane. Pe spatele “Grotei cu măşti” scrisese discret, abia observabil “ende”. în 1989, primăvara a întârziat cel puţin un an.

 

Fiica vecinilor mei va împlini în curând 18 ani şi abia aşteaptă cheful-monstru pe care şi-l promisese de majorat. Deocamdată e super-ofticată că înţelegerea dintre Bamboo şi Inspectoratul Şcolar pare-se că a picat, din cauza presiunii presei locale, aşa încât va trebui să schimbe locaţia şi planurile pe ultima sută de metri.

 

De Mărţişor, a primit din partea unui prieten un buchet de trandafiri uriaşi, dar fără miros, un bilet la film, un burger şi o plimbare la mall, în urma căreia s-a întors acasă radioasă, cu multe pungi de hârtie colorată în braţe. A smuls şi o promisiune, că duminica viitoare, de 8 Martie, se va întâmpla aproximativ la fel, doar mallul va fi altul. Părinţii fetei sunt destul de îngrijoraţi de perspectiva Bac-ului: fata stă puţin pe acasă, e mai tot timpul pe afară sau pe la mall cu colegele, “vorbeşte” cu un băiat puţin dubios, iar când se mai nimereşte pe acasă, uită Dumnezeu de ea în faţa calculatorului.

 

 “Nu ştiu cum o să se descurce cu facultatea... şi noi, cum om ţine-o noi la şcoală...?”, se întreba retoric vecina, la coada pentru plata întreţinerii. “Lasă, tu, că dacă-i place aşa de tare la mall, se angajează la vreo prăvălie de-acolo şi se descurcă ea şi fără tine, şi fără facultate”, i-o întoarce soţul, cu chef de arţag.

 

PS.: Distinselor cititoare, indiferent când şi cum sărbătoriţi venirea primăverii, v-o doresc să vă fie veselă şi senină, ca un fericit preambul al unei veri prea calde” Primiţi din partea mea şi ghioceii proaspeţi pe care vi i-am pregătit şi imitaţi-le tinereţea ispititoare şi delicateţea pentru vecie!