DISTRIBUIE
Un poliţai pentru care cămătăria nu-i decât un hobby puţin mai periculos decât filatelia ajunge şef al unui inspectorat judeţean, se smiorcăie în direct la TV că are de returnat un ditai creditul şi se răţoieşte la toată lumea care îi contestă dreptul de a-şi păstra funcţia, după ce vecinului său interlop i s-a făcut felul duminică în amiaza mare, cu trei gloanţe ţintite în inimă, într-o cafenea din Piatra-Neamţ.
Un deputat respectabil, avocat de succes şi veşnică speranţă pentru postul de ministru al justiţiei, suferă de amnezie voluntară în Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, empatizează până la ridicol cu fostul ministru şi actuala mamă Monica Iacob Ridzi (“Nu putem să trecem peste problemele medicale. Ştiu ce înseamnă să ai un copil. Nu doresc nimănui”, a spus dl. deputat, potrivit Hotnews) şi le ia apărarea penalilor de partid şi de stat Ridzi şi Păsat, îngropându-le încă pentru câteva săptămâni dosarele în sertarele Parlamentului. Tot ce ceruseră procurorii era un aviz formal din partea Parlamentului de încuviinţare a continuării cercetărilor. Deputaţii PDL şi PSD fac front comun, pe modelul brevetat de PSD ani la rând cu dosarul lui Adrian Năstase, născocind argumente fantasmagorice doar-doar se vor plictisi procurorii să le mai strice liniştea penalilor care nu omit să-şi plătească periodic taxele de protecţie.
Între timp, balamucul a ajuns cât casa în fruntea Poliţiei Române, instituţia-cheie în tehnicalităţile aferente procesului de intrare a României în spaţiul Schengen. Şeful de la Neamţ, vecin şi amic declarat al cămătarilor, îi dă în gât pe procurorii locali care sunt şi ei pasionaţi de această activitate distractivă, în timpul liber. Subordonaţii săi din teritoriu îi sar în apărare, toţi ca unul, fie pe motiv că e băiat gigea, fie de frică să nu vină în locul său vreunul care să-i ia prea tare la scărmănat. Şefii mari ai Poliţiei se căpăcesc reciproc cerându-şi protocolar demisiile, sub privirile nătânge ale ministrului Igaş, care nu mai înţelege nimic.
Crezuse, pesemne, că ministeriatul ăsta o fi vreo sinecură lejeră, cum se dovedise a fi mandatul de senator. Când colo, trebuie să priceapă dintr-odată cum e cu deficitele bugetare şi deciziile Curţii Constituţionale, de ce judecătorii de la Curte azi sunt penibili şi ieri nu erau, de ce poliţiştii din subordinea sa sunt şi mai penibili şi nici măcar nu-şi dau seama, de ce trebuie să stăm cuminţi în bancă, cu mâinile la spate, când vin misiunile de evaluare Schengen etc. Unde mai pui că acum au început să se încaiere între ei şi băieţii unşi cu toate alifiile din fruntea Poliţiei, taman când tartorii europeni poposeau la noi în bătătură.
Că tot veni vorba de Schengen, tot mai multe voci de la Bruxelles avansează varianta condiţionării acordului pentru aderarea României de concluziile raportului cu privire la progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pe teme de justiţie, pe care îl aşteptăm cu emoţii la începutul anului viitor. Ei bine, taman ieri când misiunea de experţi ai Comisiei Europene a ajuns la Bucureşti, deputaţii jurişti i-au mai sabotat o dată pe procurori, pretextând că trebuie să citească ditai miile de pagini ca să dea liber pentru continuarea anchetelor. Nimeni nu le ceruse să se pronunţe pe fond, ba dimpotrivă, însă solidaritatea de castă primează în faţa logicii, bunului simţ, promisiunilor deşarte recitate de PDL-işti atâţia şi atâţia ani, spre deliciul milioanelor de români abuzaţi de un stat luat captiv de mafioţii cu gulere albe şi carnete de partid roşii. Partidul obez de acum doi ani, când ajunsese la peste 40% prin sondajele prielnice, resimte abia acum criza de creştere de atunci, acum când s-a întors în limita acelui 10%, cât le indică expertiza lor îngustă, de conţopişti leneşi la minte ai discursurilor de campanie ale lui Traian Băsescu.
Niciodată lucizi, aproape întotdeauna isterici, luând decizii pe picior şi apărându-şi puşcăriabilii care le-au stipendiat găleţile electorale, PDL-iştii au ajuns într-o asemenea fază a descompunerii moralei politice încât sunt în stare să dinamiteze şansele – oricum extrem de limitate – ale României de a intra în Schengen la data anunţată decât să-şi extirpe droaia de buboaie pe care şi le-au cultivat în cap. Probabil, de aici înainte, orice utilitate publică a acestui partid s-a spulberat. Partid fără doctrină, fără lideri, fără charismă instituţională, fără fundament moral, cu şefi de organizaţii unşi la câteva ore după ce-au rupt uşa puşcăriei, dovedind lipsă cronică nu doar de putirinţă, ci şi de dorinţă, alimentând discursul public doar cu vorbe ticluite tot mai prost şi luptând tot mai flasc şi mai haotic cu cifrele blestemate ale bugetului care se îmblânzesc deopotrivă numai cu raţiune şi testosteron. E noul partid căruia eticheta de “partid al penalilor” începe să i se potrivească precum o mănuşă. Sunt zile în care PDL îşi semnează certificatul de deces în alb. Încet-încet, a devenit acel partid toxic care ar trebui să moară acum pentru a nu putrezi de viu.
Tragedia e alta: nici nu există alte partide care să-şi merite viaţa, ci doar partide-zombi evoluând toate împreună într-o lume paralelă cu viaţa, unde au luat cu ele instituţii, funcţionari, poliţişti, magistraţi, lideri de sindicat, minţi şi suflete. Individual sau în grup, seară de seară ies şi se scălâmbăie în televizoare, spre spaima justificată a privitorilor. Priviţi-i bine şi le veţi vedea feţele ceruite, din spatele cărora viaţa a fugit de frică. Ca nişte roboţi, repetă mecanic aceleaşi fraze primite incognito live pe blackberry, spre stupefacţia celorlalţi colegi de comédie televizată, care se pretind proprietari exclusivi ai dreptului de folosinţă a farselor de distrugere în masă. Sunt morţi fie de frica de a lua decizii, fie de a dezavua decizii luate deja. Morţi de grija în falş faţă de ţărişoară şi popor. În fapt, morţi de ranchiună şi negri în cerul gurii. Morţi de nerăbdarea de a ajunge la putere, morţi de necazul de a nu fi lins destule blide înainte de a ajunge iar în vremelnica opoziţie. Morţi care-şi dosesc unii altora scheletele prin dulapuri bine ferecate.
Nu, România nu are ce căuta în Schengen. O Uniune Europeană măcinată de atâtea alte griji, care îşi pune problema supravieţuirii propriei zone monetare, sub spectrul reizbucnirii unor crize de sistem în state importante ale sale, cu greii UE care ajung tot mai greu la consens, nu îşi poate permite luxul să primească în spaţiul Schengen o Românie în care corupţia şi încălcarea legii au devenit cutumă, girate chiar de la vârful statului şi al instituţiei care are datoria de a veghea respectarea legii. De asemenea, primirea în Schengen ar atesta, în mod mincinos, un anumit progres pe care l-ar fi făcut România după aderarea din 2007. Nici pomeneală, morala publică şi politică s-a degradat continuu de atunci, iar UE trebuie să ştie după aceşti ani că progresul în România nu se produce decât cu presiuni politice de la Bruxelles, cu utilizarea pârghiilor de control şi şantaj pe care UE le mai are. Iar ultima dintre acestea a rămas aderarea la Schengen. Ratarea obiectivului aderării ar reprezenta un eşec recunoscut al ultimilor ani; în schimb, intrarea în Schengen ar însemna epuizarea arsenalului de presiune al UE faţă de ţara desprinsă din kitsch-urile horror, ţara condusă de morţii-vii.
Între timp, balamucul a ajuns cât casa în fruntea Poliţiei Române, instituţia-cheie în tehnicalităţile aferente procesului de intrare a României în spaţiul Schengen. Şeful de la Neamţ, vecin şi amic declarat al cămătarilor, îi dă în gât pe procurorii locali care sunt şi ei pasionaţi de această activitate distractivă, în timpul liber. Subordonaţii săi din teritoriu îi sar în apărare, toţi ca unul, fie pe motiv că e băiat gigea, fie de frică să nu vină în locul său vreunul care să-i ia prea tare la scărmănat. Şefii mari ai Poliţiei se căpăcesc reciproc cerându-şi protocolar demisiile, sub privirile nătânge ale ministrului Igaş, care nu mai înţelege nimic.
Crezuse, pesemne, că ministeriatul ăsta o fi vreo sinecură lejeră, cum se dovedise a fi mandatul de senator. Când colo, trebuie să priceapă dintr-odată cum e cu deficitele bugetare şi deciziile Curţii Constituţionale, de ce judecătorii de la Curte azi sunt penibili şi ieri nu erau, de ce poliţiştii din subordinea sa sunt şi mai penibili şi nici măcar nu-şi dau seama, de ce trebuie să stăm cuminţi în bancă, cu mâinile la spate, când vin misiunile de evaluare Schengen etc. Unde mai pui că acum au început să se încaiere între ei şi băieţii unşi cu toate alifiile din fruntea Poliţiei, taman când tartorii europeni poposeau la noi în bătătură.
Că tot veni vorba de Schengen, tot mai multe voci de la Bruxelles avansează varianta condiţionării acordului pentru aderarea României de concluziile raportului cu privire la progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pe teme de justiţie, pe care îl aşteptăm cu emoţii la începutul anului viitor. Ei bine, taman ieri când misiunea de experţi ai Comisiei Europene a ajuns la Bucureşti, deputaţii jurişti i-au mai sabotat o dată pe procurori, pretextând că trebuie să citească ditai miile de pagini ca să dea liber pentru continuarea anchetelor. Nimeni nu le ceruse să se pronunţe pe fond, ba dimpotrivă, însă solidaritatea de castă primează în faţa logicii, bunului simţ, promisiunilor deşarte recitate de PDL-işti atâţia şi atâţia ani, spre deliciul milioanelor de români abuzaţi de un stat luat captiv de mafioţii cu gulere albe şi carnete de partid roşii. Partidul obez de acum doi ani, când ajunsese la peste 40% prin sondajele prielnice, resimte abia acum criza de creştere de atunci, acum când s-a întors în limita acelui 10%, cât le indică expertiza lor îngustă, de conţopişti leneşi la minte ai discursurilor de campanie ale lui Traian Băsescu.
Niciodată lucizi, aproape întotdeauna isterici, luând decizii pe picior şi apărându-şi puşcăriabilii care le-au stipendiat găleţile electorale, PDL-iştii au ajuns într-o asemenea fază a descompunerii moralei politice încât sunt în stare să dinamiteze şansele – oricum extrem de limitate – ale României de a intra în Schengen la data anunţată decât să-şi extirpe droaia de buboaie pe care şi le-au cultivat în cap. Probabil, de aici înainte, orice utilitate publică a acestui partid s-a spulberat. Partid fără doctrină, fără lideri, fără charismă instituţională, fără fundament moral, cu şefi de organizaţii unşi la câteva ore după ce-au rupt uşa puşcăriei, dovedind lipsă cronică nu doar de putirinţă, ci şi de dorinţă, alimentând discursul public doar cu vorbe ticluite tot mai prost şi luptând tot mai flasc şi mai haotic cu cifrele blestemate ale bugetului care se îmblânzesc deopotrivă numai cu raţiune şi testosteron. E noul partid căruia eticheta de “partid al penalilor” începe să i se potrivească precum o mănuşă. Sunt zile în care PDL îşi semnează certificatul de deces în alb. Încet-încet, a devenit acel partid toxic care ar trebui să moară acum pentru a nu putrezi de viu.
Tragedia e alta: nici nu există alte partide care să-şi merite viaţa, ci doar partide-zombi evoluând toate împreună într-o lume paralelă cu viaţa, unde au luat cu ele instituţii, funcţionari, poliţişti, magistraţi, lideri de sindicat, minţi şi suflete. Individual sau în grup, seară de seară ies şi se scălâmbăie în televizoare, spre spaima justificată a privitorilor. Priviţi-i bine şi le veţi vedea feţele ceruite, din spatele cărora viaţa a fugit de frică. Ca nişte roboţi, repetă mecanic aceleaşi fraze primite incognito live pe blackberry, spre stupefacţia celorlalţi colegi de comédie televizată, care se pretind proprietari exclusivi ai dreptului de folosinţă a farselor de distrugere în masă. Sunt morţi fie de frica de a lua decizii, fie de a dezavua decizii luate deja. Morţi de grija în falş faţă de ţărişoară şi popor. În fapt, morţi de ranchiună şi negri în cerul gurii. Morţi de nerăbdarea de a ajunge la putere, morţi de necazul de a nu fi lins destule blide înainte de a ajunge iar în vremelnica opoziţie. Morţi care-şi dosesc unii altora scheletele prin dulapuri bine ferecate.
Nu, România nu are ce căuta în Schengen. O Uniune Europeană măcinată de atâtea alte griji, care îşi pune problema supravieţuirii propriei zone monetare, sub spectrul reizbucnirii unor crize de sistem în state importante ale sale, cu greii UE care ajung tot mai greu la consens, nu îşi poate permite luxul să primească în spaţiul Schengen o Românie în care corupţia şi încălcarea legii au devenit cutumă, girate chiar de la vârful statului şi al instituţiei care are datoria de a veghea respectarea legii. De asemenea, primirea în Schengen ar atesta, în mod mincinos, un anumit progres pe care l-ar fi făcut România după aderarea din 2007. Nici pomeneală, morala publică şi politică s-a degradat continuu de atunci, iar UE trebuie să ştie după aceşti ani că progresul în România nu se produce decât cu presiuni politice de la Bruxelles, cu utilizarea pârghiilor de control şi şantaj pe care UE le mai are. Iar ultima dintre acestea a rămas aderarea la Schengen. Ratarea obiectivului aderării ar reprezenta un eşec recunoscut al ultimilor ani; în schimb, intrarea în Schengen ar însemna epuizarea arsenalului de presiune al UE faţă de ţara desprinsă din kitsch-urile horror, ţara condusă de morţii-vii.
DISTRIBUIE
Comenteaza
