Rezidenţiat 2015: absolvenţii vor concura pe 3.800 de locuri

Rezidenţiat 2015: absolvenţii vor concura pe 3.800 de locuri
În acest an, peste 3.800 de locuri şi posturi în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie sunt scoase la concursul de intrare în rezidenţiat.

În sesiunea din 2015, absolvenții universităţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor putea concura pe un număr de 2.788 de locuri şi 600 de posturi pentru medicină, 263 de locuri pentru medicină dentară, respectiv 123 de locuri şi 29 de posturi pentru farmacie.

Concursul se va desfăşura, descentralizat, în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. În Cluj-Napoca, absolvenţii vor candida pentru posturile publicate în judeţele Alba, Bihor, Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, respectiv pentru locurile publicate în centrele universitare Cluj-Napoca şi Oradea. Examenele se vor desfăşura în 15 noiembrie, iar înscrierile se pot face până la 23 octombrie, la direcțiile de sănătate publică, sau la ministerele cu rețea proprie, după caz.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs. Concursul se va desfășura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore.

Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat. În Cluj-Napoca au fost scoase la concurs 394 de locuri în domeniul medicină: cele mai multe, în număr de 24, pentru specializarea de anestezie şi terapie intensivă, urmate de 21 de locuri pentru chirurgie generală, 18 pentru cardiologie şi 17 pentru medicină internă. Totodată, sunt scoase la concurs 42 de locuri în domeniul medicinei dentare şi 22 de locuri în farmacie.

Image and video hosting by TinyPic

 

Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv, cu respectarea prevederilor legale privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. În total, candidaţii care vor susţine examenul în Cluj-Napoca, se vor lupta pentru 96 de posturi (medicină) scoase la concurs: 24 în judeţul Maramureş, 24 în Sălaj, 23 în Alba, 12 în Satu-Mare, 10 în Bihor şi 3 în judeţul Cluj (însă niciunul în municipiul Cluj-Napoca).

 

Image and video hosting by TinyPic

 

Tematica de concurs, numărul locurilor și posturilor, metodologia şi condiţiile de participare şi bibliografia aferentă pot fi consultate pe site-ul Ministerului Sănătăţii (www.ms.ro), secţiunea rezidenţiat.

Comenteaza