Elevă din Cluj, premiată de ministrul Educaţiei

Elevă din Cluj, premiată de ministrul Educaţiei
Pentru performanţele obţinute la un concurs internaţional, o elevă a Colegiului Naţional Emil Racoviţă din Cluj-Napoca a fost premiată de către ministrul Educaţiei.

Prezent la Cluj ocazia unei conferinţe naţionale în domeniul educaţiei, ministrul Adrian Curaj a efectuat o vizită la o şcoală de top din oraş, unde a stat de vorbă cu elevii instituţiei de învăţământ. În plus, a ţinut să o felicite personal pe una din elevele liceului, care a obţinut un rezultat excelent la un concurs internaţional de traduceri.

"Excelenţa necesită foarte multă forţă în jur. Deci nu există ca dintr-un mediu care nu este performant să scoţi excelenţă. Faptul că voi aveţi o colegă pe care o premiez acum, asta înseamnă că voi aveţi o forţă teribilă şi dintre voi, care sunteţi foarte buni, apare excelenţa pe care o apreciez enorm", a precizat ministrul.

Roxana Maria Chiorean, elevă în clasa a XI-a, se află printre cei peste 3.000 de participanţi ai concursului anual de traducere „Juvenes Translatores". Tânăra a obţinut unul dintre cele mai bune rezultate, fiind, de asemenea, printre cei 28 de elevi premiaţi de Comisia Europeană.

"E o surpriză, nu aveam idee că urma să primim vizita domnului ministru şi, bineînţeles, o bucurie şi o onoare pentru faptul că m-a ales pe mine, pentru că sunt o mulţime de premianţi în şcoala noastră", a declarat eleva, pentru ZIUA de CLUJ. Aceasta a mărturisit că s-a înscris la competiţie din pură pasiune pentru domeniul traducerilor, fără a şti că este vorba despre un concurs internaţional de amploare.

"Iniţial nici nu am ştiut cum se desfăşoară, nu am ştiut că e un concurs la o scară atât de mare; am fost la o probă la pentru că îmi plăcea limba engleză şi după aceea am aflat câţi copii participă şi că, de fapt, e un concurs organizat la nivel european şi a fost o surpriză.

Nu a fost pregătire propriu-zisă aşa cum facem pentru olimpiade, pentru că în momentul în care vine vorba de traduceri  e nevoie de o perioadă mai îndelungată de studiu. Tot ce am învăţat din clasa I mi-a folosit pentru că, citind în engleză, vorbind mult în engleză şi făcând multe exerciţii de gramatică, mi-e uşor să mă exprim şi în română, şi în engleză", a precizat tânăra.

Pe viitor, vrea ca limbile străine să reprezinte o parte integrantă a carierei pe care se gândeşte să o urmeze, aceasta dorind să se axeze pe domeniile umaniste - literatură, filosofie şi antropologie. Şi profesorii Mariei au numai cuvinte de laudă pentru tânără, rezultatul obţinut de aceasta aducând un plus de prestigiu şcolii clujene.

"Este unul dintre cei peste 60 de copii ai şcolii care participă la competiţii internaţionale şi, în particular, ea are o înclinaţie deosebită şi înspre traduceri. Rezultatul ei este îmbucurător pentru şcoală, e un tip de competiţie care, iată, a fost marcată şi prin prezenţa ministrului la noi şi care va rămâne ca un element de referinţă pentru şcoală", a menţionat Constantin Corega, directorul Colegiului Naţional Emil Racoviţă.

Comenteaza