Numirea lui Valentin Popa la Educaţie, susţinută de rectorii de universităţi din Cluj

Numirea lui Valentin Popa la Educaţie, susţinută de rectorii de universităţi din Cluj
45 de rectori din ţară, între care şase din Cluj-Napoca, au semnat o scrisoare deschisă pentru susţinerea lui Valentin Popa în funcţia de ministru al Educaţiei.

Printre semnatarii acestei scrisori se află, aşadar, Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu", Cornel Cătoi, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Radu-Marcel Moraru, rectorul Universităţii de Arte şi Design, Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş Bolyai", Vasile Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice şi Vasile Jucan, rectorul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. LISTA integrală AICI.

Semnatarii îşi exprimă, în scrisoarea deschisă, argumentele pentru care consideră că rectorul Universităţii ''Ştefan cel Mare'' din Suceava ar fi cel mai potrivit pentru funcţia de ministru al Educaţiei, invocând "competenţa academică şi managerială, verticalitatea şi implicarea profesională şi personală".

"Susţinem propunerea de nominalizare a domnului rector Valentin Popa ca ministru al Educaţiei Naţionale. Cu o experienţă de peste 25 de ani în educaţie, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmându-se ca un cadru didactic şi cercetător de prestigiu în domeniul său de activitate. Activitatea managerială a domniei sale debutat în anul 2004, fiind încununată prin alegerea ca rector al Universităţii „Ştefan cel Mare" din Suceava, dar şi ca preşedinte al Consorţiului „Academica Plus", care reuneşte 11 universităţi din România. Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreaga comunitate academică, domnul rector Popa a reuşit transformarea Universităţii „Ştefan cel Mare" din Suceava în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenţi, de patru ori mai multe programe de studii, o creştere majoră a fondurilor obţinute din activitatea de cercetare şi extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare ", se arată în document.

 

Universitarii mai scriu că rectorul Valentin Popa s-a implicat în dezvoltarea legăturii între educaţia preuniversitară şi cea universitară, inclusiv prin susţinerea unor evenimente de anvergură cum ar fi Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, organizată la Suceava în anul 2014.

„Sub conducerea domniei sale, Universitatea „Ştefan cel Mare" din Suceava a dezvoltat Lectoratul de limba română de la Cernăuţi, punct de reper pentru păstrarea identităţii lingvistice şi culturale a etnicilor romani din Ucraina, de o deosebită importanţă în contextul politic actual. Rectorul Valentin Popa este de asemenea preşedinte al Consorţiului universităţilor din Moldova - România - Ucraina. Susţinem astfel numirea domnului rector Valentin Popa în funcţia de ministru al Educaţiei, competenţa academică şi managerială, verticalitatea şi implicarea profesională şi personală fiind argumentele care trebuie să stea la baza unei astfel de decizii", mai scriu rectorii în scrisoarea deschisă.

 

Comenteaza