Foto 18.000 preşcolari din Cluj stau acasă, deşi au fost doar 9 cazuri COVID. Asociația școlilor particulare: "raportarea se face la populaţia din 2011, mai mică decât cifrele actuale"
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Noi 2020, 11:58
- Educaţie
- Ascultă știrea
Aproape 18.000 de preșcolari din Cluj stau acasă, deși în aproape 2 luni de funcționare şcolară, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, s-au înregistrat 9 cazuri de îmbolnăvire cu virusul Sars Cov 2 în rândul personalului didactic și auxiliar, conform membrilor din Cluj-Napoca ai Asociației Școlilor Particulare din România.
"Deși intituția prefectului, conform legii, ia decizia suspendării cursurilor școlare față în față, în urma consultării cu Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și a analizei DSP cu privire la numărul de focare existente la nivelul unităților de învățământ, ne întrebăm ce consultări au avut loc în condițiile în care s-a hotărât suspendarea cursurilor tuturor unităților de învățământ", se arată într-un comunicat remis presei.
Aşadar, conform documentului citat, la Cluj, în perioada 14 septembrie - 20 octombrie, DSP Cluj a înregistrat următorul număr de îmbolnăviri la nivelul unităților de învățământ:
Situaţia (numărul) îmbolnavirilor cu virusul SARS-COV2 în rândul personalului didactic și nedidactic din toate unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca, de la începutul anului școlar 2020-2021 si până la aplicarea măsurii de trecere in scenariul 3, respectiv 14 septembrie-20 octombrie:
- numarul de îmbolnaviri din gradinite - 9
- numarul de îmbolnaviri din scoli-ciclul primar - 36
- numarul de îmbolnaviri din scoli ciclul gimnazial - 36
- numarul de îmbolnaviri din scoli- ciclul liceal - 76
"De asemenea, la nivelul unităților de învățământ din Cluj-Napoca nu a fost depistat niciun focar de infecție. Focarul de infecție este definit ca apariția a minim 3 cazuri de infectare în rândul elevilor sau profesorilor, în mod concomitent. Raportat la numărul de preșcolari și elevi înmatriculați în acest moment în unitățile de învățământ din Cluj Napoca, situația devine de-a dreptul ridicolă", se specifică în comunicatul de presă.
În 2017-2018 există următoarele date:
- 185.597 populatia școlară în Cluj
- 17.582 prescolari
- 28.724 elevi înmatriculați la nivel primar în Cluj
Numărul de copii infectați în cadrul unităților de învățământ nu este raportat.
"Cu toate că au existat infectări și în rândul elevilor, numărul de infectări rămâne incert. Aceste infectări, la nivelul grădințelor și școlilor primare, nu au produs consecințe la nivelul unităților de învățământ, triajul epidemiologic și regulamentul de prevenție și menținere a sănătății în unitățile școlare fiind extrem de clar și riguros cu privire la accesul copiilor cu semne de boală în școală și grădiniță. De asemenea, în funcție de infrastructură, un număr mare de unități de învățământ din Cluj-Napoca au solicitat funcționarea în scenariul 2 pe toată periada în care școlile și grădinițele au fost deschise.
Ținem să menționăm de asemenea, că raportarea ratei de infecție de 3 la 1000 la nivelul municipiului Cluj-Napoca se face la recensământul din anul 2011, respectiv la cifra de 336.425, ori din datele care există, știm deja că, în 2019, în județul Cluj erau domiciliați în mediul urban 459.389 de persoane, din totalul de 706.905", conchid membri clujeni ai asociaţiei.