ADMITERE LICEU 2020 | Cu ce medii s-a intrat la cele mai râvnite licee din Cluj

ADMITERE LICEU 2020 | Cu ce medii s-a intrat la cele mai râvnite licee din Cluj

Ministerul Educaţiei a publicat repartizarea computerizată în licee, în funcție de opțiunile elevilor și de media de admitere la Evaluarea Națională 2020. Iată topul liceelor din Cluj-Napoca şi a specializărilor unde s-a intrat cu cele mai mari medii: 

Specializările la care s-a intrat cu cele mai mari medii de admitere:

1.      Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" - Matematică-Informatică - 9.77

2.      Liceul Teoretic "Avram Iancu" - Matematică-Informatică - 9.77

3.      Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" - Matematică-Informatică - 9.73

4.      Liceul de Informatică "Tiberiu Popoviciu" - Matematică-Informatică - 9.56

5.      Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" - Ştiinţe ale Naturii - 9.54

6.      Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" - Ştiinţe ale Naturii - 9.51

7.      Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" - Matematică-Informatică - 9.51

8.      Liceul Teoretic "Avram Iancu" - Ştiinţe ale Naturii - 9.44

9.      Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" - Ştiinţe ale Naturii - 9.43

10.    Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" - Matematică-Informatică - 9.42

Rezultatele admiterii la liceele din Cluj pot fi consultate AICI

Cum se face repartizarea computerizată

Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere. Pentru fiecare elev se caută prima opţiune de pe lista unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune.

În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă, el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere și va trebui să participe la o sesiune ulterioară, organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V - VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Comenteaza