ADMITERE liceu 2026. Ce licee au ales elevii din Cluj cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Iul 2026, 15:19
- Educaţie
- Ascultă știrea
Peste 4.000 de absolvenţi ai claselor a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal de stat, în județul Cluj, după prima etapă de repartizare computerizată.
Clujul nu a avut, anul acesta, nicio medie de 10 la Evaluarea Națională, însă avut aproape 200 de elevi cu medii de peste 9,50.
Iată în ce licee au ales să învețe în următorii patru elevii clasați pe primele locuri:
Primii doi elevi din clasamentul județean au ales Matematică-Informatică la Colegiul Național „Emil Racoviță”. Aceștia sunt absolvenți ai Școlii Gimnaziale „Ioan Bob” și au obținut 9,97, respectiv 9,92 la Evaluarea Națională.
Elevul clasat pe locul trei în județ cu media 9,90, provine de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” și a ales specializarea Științe ale Naturii de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.
Clasamentul opțiunilor elevilor cu cele mai mari medii din județul Cluj arată că prima alegere pentru cei mai buni absolvenți de gimnaziu a fost Colegiul Național „Emil Racoviță”, specializarea Matematică-Informatică.
Astfel, 14 dintre cei 28 de elevi care au obținut medii peste 9,75 au ales Colegiul Național „Emil Racoviță”, 6 au mers la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, 2 elevi au ales Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” și câte unul la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic „Petru Maior” (Gherla), Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” și Liceul Teoretic „Lucian Blaga”.











