Admiterea de toamnă. Cele mai căutate specializări de la cea mai mare universitate din ţară

Admiterea de toamnă. Cele mai căutate specializări de la cea mai mare universitate din ţară

Aproape 650 de absolvenți de liceu şi peste 170 de absolvenţi de facultate și-au depus dosarele luni, 10 septembrie 2018, în prima zi a celei de-a doua sesiuni de admitere organizate de Universitatea Babeş-Bolyai pentru anul universitar 2018-2019.

Cifrele sunt mai mari decât cele înregistrate în prima zi a admiterii de toamnă a anului trecut, când au fost depuse 446 de dosare pentru locurile existente la nivel licenţă (zi şi învăţământ la distanţă), respectiv 166 de dosare pentru programele de master.

Cele mai căutate facultăți au fost, în prima zi de înscriere, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, unde au fost depuse 80 de dosare pentru studiile de licenţă cu frecvenţă, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor – cu 77 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, respectiv Facultatea de Litere, care a avut, în prima zi de înscriere, 54 de candidaţi.

În această sesiune de admitere, candidaţii au la dispoziţie un număr de 444 de locuri bugetate şi 5.552 de locuri cu taxă la nivel licenţă-zi. Dintre acestea, 201 de locuri bugetate şi 3.751 de locuri cu taxă sunt destinate candidaţilor care vor să studieze în limba română, un număr de 213 locuri bugetate şi 1.109 de locuri cu taxă sunt destinate vorbitorilor de limba maghiară, în timp ce viitorii studenţi care doresc să studieze în limba germană au la dispoziţie 19 locuri bugetate şi 299 de locuri cu taxă. Alte 10 locuri bugetate şi 364 de locuri cu taxă vor fi scoase la concurs în cadrul liniei de studiu în limba engleză, iar 29 de locuri cu taxă sunt disponibile în cadrul liniei de studiu în limba franceză.

Elevii proveniţi de la liceele din mediul rural au la dispoziţie 73 de locuri bugetate, iar candidaţii de etnie romă vor putea ocupa cele 43 de locuri special alocate.

Absolvenţii de liceu, dar şi cei de facultate care doresc să îşi continue studiile la Universitatea Babeş-Bolyai au la dispoziție 244 de programe de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), respectiv 222 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).

Sesiunea de toamnă a Admiterii la Universitatea Babeș-Bolyai a început în data de 10 septembrie 2018, calendarul admiterii, taxele şi toate informaţiile necesare candidaţilor fiind accesibile la adresa: http://admitere.ubbcluj.ro.

Comenteaza