Apel către politehniștii din cămine: “Dacă nu respectați regulile, veți fi dați afară”

Apel către politehniștii din cămine: “Dacă nu respectați regulile, veți fi dați afară”

Organizația Studenților Universității Tehnice (OSUT) din Cluj-Napoca a avertizat tinerii care s-au cazat la căminele instituției să respecte regulile anti-Covid fiindcă riscă să fie excluși definitiv din aceste spații.

“Echipa OSUT Cluj dorește să vă informeze cu privire la regulile speciale din căminele UTCN impuse de situația pandemică în care ne aflăm.

Astfel, vă rugăm să respectați cu strictețe următorul set de reguli: purtarea măștii în incinta căminelor este obligatorie în spațiile comune (hol, oficiu, spălătorie); vizitele între camere sunt strict interzise; studenții care fumează în fața căminului au obligația să păstreze distanța de siguranță de 1-2 m; au acces în cămin doar studenții cazați în cămin, fiind interzise vizite din afară”.

Nerespectarea acestor reguli atrage excluderea definitivă din căminele UTCN. Nu uitați de elementele comportamentale care trebuie urmate pentru a ne proteja împotriva coronavirusului. Vă rugăm să fiți foarte atenți și precauți pentru că doar în acest fel putem rămâne sănătoși și să ne bucurăm de un act educațional optim” a informat conducerea OSUT.

Sfaturile primite de studenți

1. Spălați-vă pe mâini de mai multe ori pe zi
2. Evitați contactul cu persoanele suspecte de infecții respiratorii
3. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți
4. Nu vă atingeți nasul, ochii și gura având mâinile neigienizate
5. Curățați toate suprafețele din cameră cu dezinfectanți
6. Luați medicamente antivirale doar dacă vă sunt prescrise de medic
7. Sunați la 112 dacă aveți febră sau tușiți

Sursa: OSUT

Etichete
Comenteaza