Aproape 21.000 de candidați la Admiterea UBB/ Cele mai căutate facultăți după prima săptămână de înscrieri

Aproape 21.000 de candidați la Admiterea UBB/ Cele mai căutate facultăți după prima săptămână de înscrieri

Anul acesta, UBB scoate la concurs 5.279 de locuri bugetate pentru absolvenții de liceu, 10.670 de locuri "la taxă" și 2.840 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.

Peste 2.500 de absolvenți de liceu au susținut, în ultimele două zile, examenul scris pentru admiterea la Facultatea de Matematică și Informatică și la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Examenul a fost organizat cu respectarea măsurilor de distanțare și a celor de siguranță sanitară impuse de condițiile speciale în care se desfășoară, în acest an, admiterea la cele 22 de facultăți ale UBB, iar rezultatele vor fi afișate, conform calendarului, în perioada imediat următoare.

Înscrierile online pentru prima sesiune a admiterii 2021 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au început în data de 12 iulie 2021, numărul candidaților ajungând, după prima săptămână de înscrieri, la 17.000 pentru studiile de licență, respectiv 4.000 pentru studiile de master. 

Cele mai căutate facultăți ale UBB sunt, după prima săptămână de înscrieri, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, care a atras peste 3.300 de absolvenți de liceu, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor – cu 3.126 de candidați înscriși pentru studiile de licență, Facultatea de Matematică și Informatică, unde au fost depuse aproape 1.600 de dosare, Facultatea de Litere, cu 1.589 de candidați, respectiv Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, unde s-au înscris aproape 1.400 de candidați.

La nivel master, cele mai căutate facultăți sunt, după prima săptămână de înscrieri, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor – cu peste 1.000 de candidați, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – care a atras aproape 950 de candidați, respectiv Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, unde s-au înscris peste 500 de absolvenți de facultate.

Pentru anul universitar 2021-2022, UBB scoate la concurs 5.279 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 10.670 de locuri în regim cu taxă și 2.840 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.

De asemenea, absolvenții de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele 3.879 de locuri la buget şi 6.332 de locuri la taxă existente la cele 147 de programe în limba română, 42 de programe în limba maghiară, 37 de specializări în limba engleză, 5 specializări în limba germană și 4 specializări în limba franceză.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 12 și 29 iulie 2021, iar înscrierile se desfășoară online, prin intermediul platformei de admitere https://admitere2021.ubbcluj.ro/.

Comenteaza