Aproape 3000 de candidaţi la sesiunea de toamnă a admiterii la UBB. Înscrierile continuă la 4 din cele 21 de facultăţi

Aproape 3000 de candidaţi la sesiunea de toamnă a admiterii la UBB. Înscrierile continuă la 4 din cele 21 de facultăţi
La sediile facultăților Univesității Babeș-Bolyai au fost depuse aproximativ 3000 de dosare pentru sesiunea de înscrieri din această toamnă. Anul 2017 a adus Universității din Cluj, o creștere a numărului de candidați de 11 procente comparativ cu anul trecut.

Anul 2017 a fost unul benefic pentru Universitatea din Cluj. Faţă de anul precedent, la sesiunea de înscrieri s-a înregistrat o crestere de 11%.

În perioada 6-13 septembrie 2017, la nivel licenţă au fost depuse peste 2.200 de dosare, la 4 dintre cele 21 de facultăți ale UBB - Facultatea de Geografie, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie Reformată și Facultatea de Teologie Romano-Catolică, înscrierile continuând până pe 20 septembrie

La nivel master, în sesiunea de toamnă a Admiterii au fost depuse peste 670 de dosare.

În această sesiune, candidații la nivel licenţă au la dispoziţie un număr de 334 de locuri bugetate, 4.885 de locuri în regim cu taxă și 1.578 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă, în timp ce absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele 765 de locuri la buget rămase libere în urma sesiunii de admitere din luna iulie.

Calendarul admiterii, taxele, tematica de concurs, precum și orice alt tip de informații necesare pot fi consultate accesând link-ul: http://admitere.ubbcluj.ro, dar și paginile oficiale ale fiecărei facultăți.
Pe întreaga perioadă a admiterii, Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia candidaţilor peste 400 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.Tariful pentru o noapte de cazare este de 25 de lei /noapte.

Comenteaza