Au început probele scrise la BAC. Peste 4.000 de absolvenți de liceu, înscriși la examene în Cluj

Au început probele scrise la BAC. Peste 4.000 de absolvenți de liceu, înscriși la examene în Cluj

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, au început luni, cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, încep luni, 20 iunie 2022, cu proba scrisă la Limba și literatura română (proba E.a).

Pentru susținerea probelor scrise, în cele 16 centre de examen, organizate la nivelul județului Cluj, s-au înscris 4.004 candidați, dintre care 3.675 sunt candidați din promoția curentă, iar 329 sunt candidați din promoțiile anterioare.

La prima probă scrisă au fost prezenți 3.675 de candidați, iar 36 candidați nu s-au prezentat la această probă scrisă. În județul Cluj, nu s-au înregistrat situații care să impună desfășurarea acestei probe cu subiecte de rezervă și nici situații de fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Urmează marți, 21 iunie 2022, proba scrisă obligatorie a profilului – proba E.c). Miercuri, 22 iunie 2022, este programată să se desfășoare proba scrisă la alegere a profilului și a specializării – proba E.d), iar joi, 23 iunie 2022, va avea loc proba scrisă la limba și literatura maternă – proba E.b)

Probele încep la ora 9:00, iar accesul candidaților în săli este permis în intervalul orar 7:30-8:30.

Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloace electronice de calcul, de stocare a informației sau de comunicare (telefoane, tablete, căști, smartwatch etc).

Candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de către aceștia ori de către alți candidați. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 27 iunie 2022 (până la ora 12:00). 

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în centrul de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierul centrului de examen. Împreună cu contestația, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

 Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie 2022.

Comenteaza