BAC 2015. Care a fost verdictul tinerilor clujeni după proba la limba şi literatura română

BAC 2015. Care a fost verdictul tinerilor clujeni după proba la limba şi literatura română
Emoţii mari pentru candidaţii BAC 2015. După ce au susţinut cu bine probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, tinerii au fost puşi în faţa celor scrise. Startul s-a dat luni cu proba la limba şi literatura română, iar candidaţii clujeni s-au arătat mulţumiţi de subiectele primite.

Aproape 150.000 de candidaţi, dintre care 4.958 din judeţul Cluj, au intrat în febra probelor scrise ale examenului de bacalaureat. Absolvenţii claselor a 12-a au susţinut proba la limba şi literatura română.

În jurul orei 11:30, pe strada Avram Iancu, în dreptul Liceului Teoretic Gheorghe Şincai şi al Colegiului Naţional George Coşbuc (ambele şcoli fiind în acest an centre de examen), zeci de tineri, abia ieşiţi din febra examenului dezbăteau subiectele primite. Dacă la intrarea în sala de clasă aceştia păreau emoţionaţi, ieşirea de la examen s-a făcut cu zâmbetul pe buze pentru majoritatea candidaţilor.

La fel de emoţionaţi au fost şi părinţii sau profesorii care au aşteptat cu sufletul la gură ca tinerii să iasă din sala de examen. Iar verdictul? La prima impresie, candidaţii s-au arătat mulţumiţi de subiectele primite, care au fost unele accesibile după cum spun ei. „A fost simplu", „Sunt foarte fericită", „N-a fost aşa de greu cum mă aşteptam" au fost primele impresii ale copiilor. Chiar dacă unii s-au concentrat mai mult pe învăţat, din peisaj nu au lipsit nici ţinutele extravagante, tinerii cu tatuaje, cu frizuri nonconformiste, blugi rupţi sau fuste strâmte.

Analiza unui fragment din piesa de teatru "Ultima oră", de Mihail Sebastian, un text despre rolul scriitorilor în societate şi un eseu despre două personaje dintr-un roman interbelic studiat au fost subiectele de la bacalaureat, proba la limba şi literatura română de la profilul umanist. La subiectul doi, candidaţii au avut de scris un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul scriitorilor în societate. Ultimul subiect a avut drept cerinţă redactarea unui eseu de 600-900 de cuvinte în care să se prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman interbelic studiat.

"La subiectul întâi mi s-a părut destul de uşor, am avut gen dramatic, am avut sinonime, rolul virgulei, sensul conotativ, să transcriem mărci ale adresării directe şi să explicăm. La subiectul al doilea, noi, fiind profil uman am avut rolul scriitorilor în societate şi la subiectul trei ne-a picat, la alegere, un roman interbelic. A fost chiar bine, m-am descurcat, a fost un subiect de dificultate medie, mai ales din moment ce la punctul trei am avut la alegere. Mă aştept să iau de la şapte în sus", a explicat o tânără.

"A fost foarte accesibil, foarte OK, mult mai ok decât m-aş fi aşteptat. Cu un pic de muncă cred că s-ar fi putut descurca oricine fără nicio problemă. Am învâţat destul de mult, cât am simţit că am nevoie ca să fiu pregătit pentru examen", a menţionat un alt abolvent.

La profilul real, analiza unui fragment din "Trei generaţii", de Lucia Demetrius, un text despre importanţa practicării unui sport la orice vârstă şi un eseu despre particularităţile de construcţie a unui persoanj dintr-un text al lui Creangă, Călinescu sau Preda, au fost cerinţele pe care le-au rezolvat candidaţii.

"Am avut un text dramatic, o argumentare despre importanţa sportului şi la subiectul trei am primit particularităţi de construcţie a unui personaj într-un text narativ aparţinând lui Ion Creangă, lui George Călinescu sau Marin Preda. Nu mi s-a părut foarte greu, dar nici uşor", a precizat un candidat.

"Mi s-a părut destul de simplu. Mi-a plăcut subiectul trei, fiind la mate-info am avut de unde să aleg. pentru o persoană căreia îi place să citească şi care îşi examinează operele pe care le citeşte a fost un subiect simplu şi accesibil de rezolvat", a menţionat o altă tânără.

Testele scrise vor continua marţi, 30 iunie, cu limba şi literatura maternă (maghiară, germană, slovacă, ucraineană, sârbă sau croată), miercuri cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică pentru absolvenţii profilului real şi istorie pentru cei de la profilul umanist, şi vineri cu proba la alegere a profilului şi specializării: biologie, geografie, fizică, chimie, logică, informatică, sociologie, psihologie, economie sau filosofie.

Notele obţinute de absolvenţii de liceu la examenul maturităţii se vor afişa cu o zi mai târziu decât era anunţat în calendarul iniţial, adică pe 7 iulie. În ceea ce priveşte zilele în care pot fi depuse contestaţiile, acestea figurează în noul calendar pe 8 şi 9 iulie, iar data când vor fi afişate rezultatele finale rămâne aceeaşi, 10 iulie. Lucrările scrise ale candidaţilor la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, măsura fiind luată, prin ordin de ministru, cu puţin timp înainte de susţinerea probelor.

Vezi AICI tot ce trebuie să ştii despre BAC 2015!

Comenteaza