Boc, după rezultatele la Evaluarea Națională 2024: ''Viitorul Clujului se pregătește în fiecare zi prin investiția consistentă în educație!''

Boc, după rezultatele la Evaluarea Națională 2024: ''Viitorul Clujului se pregătește în fiecare zi prin investiția consistentă în educație!''

6 elevi de la 5 licee clujene au media 10 la Evaluarea Națională. Clujul se poziționează pe primul loc după capitală la promovabilitate.

''Felicitări elevilor dedicați, profesorilor coordonatori, părinților implicați și Inspectoratului Școlar Județean pentru rezultatele obținute în acest an la examenul de Evaluare Națională!!

Clujul are și în acest an rezultate excepționale la acest important examen în parcursul elevilor. Rata de promovabilitate în urma afișării primelor note la Evaluarea Națională este de 85,9%, ceea ce situează Clujul pe pe locul al doilea la nivel național, București având 88,3%. De asemenea, 6 elevi înscriși la școlile din municipiul Cluj-Napoca au obținut nota maximă la cele două materii din cadrul examenului.

Elevii care au obținut note maxime la evaluare fac parte din 5 licee de top din Cluj-Napoca: „Lucian Blaga", „Avram Iancu", „Onisifor Ghibu", „Nicolae Bălcescu" și „Elf".

Administrația locală sprijină și investește în sistemul preuniversitar de învățământ din Cluj-Napoca, astfel încât elevii clujeni să poată excela în continuare. Investițiile de la bugetul local și proiectele cu finanțare europeană susțin calitatea infrastructurii educaționale și a procesului educațional din Cluj-Napoca.

Primăria Cluj-Napoca are în implementare o serie de politici publice pentru susținerea și încurajarea studiului și performanței, precum:

- vouchere culturale și sportive pentru elevi, dar și vouchere educaționale pentru pregătirea digitală a profesorilor;
- gratuități la transportul public pentru elevi;
- autobuze școlare dedicate;
- parteneriat cu clusterul de educație C-EDU - un instrument colaborativ de lucru pentru dezvoltarea ecosistemului educațional clujean;
- Fondul de Inovare și Experiment (FIX) Cluj;
- Gala de excelență „Zece pentru Cluj”;
- programul „Masă Sănătoasă” pentru elevii din Cluj-Napoca;
- alocarea de sume în vederea achiziționării de ghiozdane și rechizite pentru copiii care provin din familii defavorizate.

Viitorul Clujului se pregătește în fiecare zi prin investiția consistentă în educație!'', a declarat edilul Emil Boc. 

Comenteaza