Bursele de merit, în vizorul ministrului Educației: „De acum înainte, metodologiile o să treacă și pe la mine și mă uit cu mare atenție”
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Ian 2025, 10:21
- Educaţie
- Ascultă știrea
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a fost întrebat, în prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului, dacă i se pare mare numărul de 600.000 de elevi care au primit aceste burse anul școlar trecut.
Ministrul Educației și Cercetării a fost întrebat dacă va modifica criteriile de acordare a burselor de merit, având în vedere că numărul acestora a crescut cu 142% potrivit unei analize Edupedu.ro, și a faptului că rezultatele nu se confirmă în examenele naționale.
„De acum înainte, metodologiile care se vor face prin ordin de ministru o să treacă și pe la mine și eu mă uit cu mare atenție la aceste lucruri și dacă văd aspecte care nu ne duc (…), când vorbești de bursă de merit și bursă de performanță ș.a.m.d. trebui să fie criterii de performanță și criterii de merit”, a spus David în conferința de presă.
Rezultatele României la testările PISA arată că România e penultima în UE și pe locurile 45-48 din 81 de țări și teritorii din lume, la cele trei evaluări principale: matematică, științe, citire. Aproape de 3 ori mai puțini elevi de top și de 2 ori mai mulți elevi sub pragul alfabetismului funcțional, față de media OCDE.