Cadrele didactice de la UBB se solidarizează cu profesorii și ies la protest în Piața Unirii
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Mai 2023, 10:16
- Educaţie
- Ascultă știrea
Sindicaliștii de la UBB Cluj se solidarizează cu angajații din învățământul preuniversitar și ies, marți, în stradă, alături de aceștia, la protestul care va avea loc în Piața Unirii.
Sindicatul UBB anunță că pe 30 mai, „participăm la o acțiune de solidaritate alături de preuniversitari”, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Aceștia își îndeamnă membrii să participe la protest pentru a susține revendicările preuniversitarilor și universitarilor.
„În data de 30 Mai 2023, între orele 12:00 – 13:00, în fața Ansamblul Monumental Matei Corvin din Piața Unirii, participăm la o acțiune de solidaritate alături de preuniversitari. Acțiunea are în vedere susținerea revendicărilor preuniversitarilor și universitarilor. Vă așteptăm alături de noi!”, a transmis conducerea sindicatului UBB.
La protestul din Piața Unirii sunt așteptați să participe mii de angajați din Învățământ, cadre didactice și personal auxiliar din tot județul Cluj.
Un protest de amploare va avea loc, tot astăzi, începând cu ora 11:00 și în Capitală. La miting sunt așteptați aproximativ 20.000 de participanți care ar urma să pornească din Piața Victoriei și să ajungă la Palatul Cotroceni.
Potrivit sindicatelor, de luni, 22 mai, au intrat în grevă peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic.