Cazurile de hărțuire din universități: „Sesizările care vizează fapte cu caracter penal vor fi transmise direct la procuror și la poliție”

Cazurile de hărțuire din universități: „Sesizările care vizează fapte cu caracter penal vor fi transmise direct la procuror și la poliție”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, joi, în şedinţa de Guvern, că se discută să se modifice legislaţia, astfel încât toate sesizările care vizează fapte penale comise în mediul universitar să fie trimise direct către organele de anchetă judiciară.

”Cred că am fost cu toţii zguduiţi de mărturiile victimelor faptelor din cadrul universitar care au ieşit în mass media în ultima vreme. Am discutat deja, împreună cu colegii de la alte ministere şi instituţii publice, şi am decis că vom lucra împreună cu specialiştii de la Ministerul Justiţiei, de la alte ministere vizate, de la Autoritatea Naţională pentru Egalitate de Şanse în colaborare cu Consiliul Rectorilor pentru a creiona un circuit legislativ astfel încât orice sesizare să intre rapid în circuitul de analiză, indiferent de forma sa, anonimă sau neanonimă”, a afirmat Ligia Deca, joi, în şedinţa de Guvern.

Ministrul a precizat că sesizările care vizează fapte penale comise în mediul universitar vor fi trimise direct către organele de anchetă judiciară.

”Sesizările care vizează fapte cu caracter penal, spre exemplu hărţuirea, vor fi transmise direct la procurori şi la Poliţie în urma analizei realizate acolo unse se realizează sesizarea. Vom viza de asemenea, armonizarea legislaţiei în acest domeniu pentru tot sistemul public, având în vedere că regulile privind cercetarea la locul de muncă se aplică tuturor domeniilor din societate, de aici nevoia de a ne consulta interinstituţional”, a mai spus Deca.

Acesta a precizat că sunt auditate comisiile de etică din toate universităţile din România.

”Până la debutul anului universitar va exista un raport privind modul în care au fost înregistrate, analizate şi soluţionate sesizările privind încălcarea eticii şi deontologiei universitare”, a afirmat ministrul.

Comenteaza