Ce le transmite ministrul David dascălilor de Ziua Învățătorului: "Să fim parte din soluție, nu din problemă. Ştiu că putem!"

Ce le transmite ministrul David dascălilor de Ziua Învățătorului: "Să fim parte din soluție, nu din problemă. Ştiu că putem!"

Elevii și profesorii au zi liberă joi, 5 iunie, de Ziua Învățătorului 2025, conform contractului colectiv de muncă la nivelul învățământului. 

Mesajul ministrului educației și cercetării cu ocazia „Zilei Învățătorului” – Per Aspera Ad Astra! „Învățătorul” este aici un termen simbolic pentru toate cadrele didactice din învățământul preuniversitar. Mie îmi place să vă spun (să ne spunem) și „oameni ai educației”.

Cu această ocazie vă spun tuturor La Mulți Ani! Dar nu vreau să mă opresc la această urare. Sunt trei lucruri, legate între ele, pe care vreau să vi le mai spun în acest context:

(1) Vreau să vă spun că apreciez enorm faptul că încercați să vă faceți datoria față de elevi, într-un sistem care astăzi nu vă susține întotdeauna așa cum ar trebui în această nobilă misiune, metaforic spus, de a căuta scânteia din fiecare copil și de a o transforma în lumină. Adică de a face o educație bună, prin care copiii să devină în final buni specialiști, buni cetățeni și oameni mulțumiți de propria viață. Vă mulțumesc!

(2) Vreau să vă spun că știu problemele legate de rolul social, de infrastructură, de deficiențele procesului educațional și de birocrație. Și nu este în regulă să nu le rezolvăm!

(3) Vreau să vă spun însă că trebuie să fim optimiști și că împreună putem să îmbunătățim acest sistem, de dragul tuturor oamenilor educației, dacă alegem să avem încredere unii în alții, să cooperăm, să ne facem la rândul nostru partea care trebuie făcută, așa cum trebuie, unde trebuie și când trebuie, și, cel mai important, să fim parte din soluție, nu din problemă. Și știu că putem!

În fine, ca rector ales al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu pot să nu amintesc și să mă bucur că această zi de sărbătoare dedicată cadrelor didactice a fost stabilită prin raportare la data nașterii lui Gheorghe Lazăr, considerat unul dintre fondatorii învățământului modern (inclusiv superior) în limba română (personalitatea principală în acest sens în Țara Românească), care și-a realizat studiile inițiale de învățământ superior (academic) în instituția academică clujeană pe care UBB o continuă astăzi.", semnează Prof univ. dr. psih. Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, Membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene. 

Comenteaza