Ce spune Comisia de Etică a UBB Cluj despre teza de doctorat a lui Lucian Bode
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Noi 2022, 10:20
- Educaţie
- Ascultă știrea
Comisia de etică a Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a publicat concluzia la care s-a ajuns în urma analizării tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode.
Potrivit raportului Comisiei de Etică a UBB Cluj-Napoca, teza de doctorat a lui Lucian Bode conține „o serie de abateri de la bunele norme de publicare”, mai precis „erori de citare și unele fragmente plagiate”.
Comisia constată că s-au identificat probleme de tip plagiat reprezentând aproximativ 2,95% din totalul cuvintelor tezei și notează că “nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare”.
Dar, arată Comisia, “acest lucru nu schimba concluzia că există fragmente plagiate”.
Comisia spune că ar fi propus sancționarea prin avertisment scris, și prin corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită, dar constată că persoana reclamată nu face parte din categoriile prevăzute de lege împotriva căreia se poate aplica o sancțiune referitoare la încălcarea eticii universitare.
Potrivit concluziilor comisiei, “S-au reținut ca existând fragmente plagiate în 3 din cele 4 puncte ale sesizării nr. 14390/18.10.2022, alte fragmente plagiate fiind identificate in urma analizei interne a UBB. Fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95 %).”
Comisia NU a analizat teza de doctorat din punctul de vedere al calității sale, atribut care revine comisiei de susținere a tezei de doctorat și CNATDCU.
Comisia a analizat exclusiv aspectele semnalizate extern prin sesizarea 1439/18.10.2022 și cele care rezultă din Rapoartele antiplagiat iThenticate din 2018 și Turnitin din 2022 inițiate de UBB.
"Concluzii finale
Cu privire la aspectele privind standardele de ETICĂ în teza de doctorat cu titlul: “Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”, susținută de dl. Lucian‐Nicolae BODE în anul 2018, la Universitatea Babeș‐Bolyai din Cluj‐Napoca, sub îndrumarea coordonatorului Prof. Univ. Dr. Adrian Liviu IVAN, Comisia de etică a UBB constată o serie de abateri de la bunele norme de publicare: (1) erori de citare și (2) unele fragmente plagiate.
S-au reținut ca existând fragmente plagiate în 3 din cele 4 puncte ale sesizării nr. 14390/18.10.2022, alte fragmente plagiate fiind identificate in urma analizei interne a UBB. Fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95 %).
Ținând însă cont că textele originale din care s-au preluat fragmente plagiate sunt citate în text și în referințe (cu o excepție), chiar dacă nu acolo unde trebuie și/sau cum trebuie, nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă a derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text; citare acoperitoare etc.). Acest lucru nu schimba concluzia că există fragmente plagiate.
Concluziile de mai sus au fost derivate din analizele sesizărilor și a demersului intern UBB, prin raportare la următoarele principii:
1. Analiza a vizat concret respectarea normelor de redactare academică, nu calitatea academică a lucrării de doctorat. Pentru calitatea lucrării de doctorat garantează specialiștii în domeniu din Școala doctorală și din CNATDCU, înainte de conferirea titlului de doctor.
După depășirea unui prag minimal acceptabil al calității – garantat de Școală/CNATDCU -, tezele sunt extrem de variabile în cantitatea și calitatea cunoașterii noi aduse, unele având contribuții minimale, altele majore. Evident, UBB este interesată ca Școlile proprii să genereze nu doar teze care trec un prag minimal, ci teze care aduc contribuții importante la cunoaștere.
2. Redactarea unei lucrări științifice se face pe baza unor norme generale și/sau specifice diferitelor domenii. Deși trebuie să fie un deziderat al oricărui autor serios, rareori redactarea unei lucrări complexe este perfectă, de aceea practicile academice utilizează erate/corecții, ca mijloace absolut normale de îndreptare publică și transparentă a unor erori și devieri anterioare adesea neintenționate de la aceste norme, atunci când sunt identificate.
3. Unele devieri intră însă și în zona legală/de etică academică, atunci când sunt majore (ex. violarea dreptului de copyright, publicarea repetată a acelorași date ca fiind noi – cu implicații pentru autoplagiat) sau grave (ex. precum plagiatul, fabricarea datelor, distorsionarea datelor). Acestea atrag obligatoriu corecturile necesare, alături de sancțiuni, în funcție de gravitatea faptelor și a efectelor acestora.
3.1. Un autor analizat plagiază atunci când preia de la un alt autor idei/text (exact wording/words)/imagini-figuri, prezentându-le ca fiind personale. Așadar, orice text fără citare adaugată de autorul analizat este plagiat dacă reia ideile/textul (exact wording/words)/imaginile-figurile altui autor. Excepție fac acele idei/texte (exact wording/words)/imagini-figuri care constituie cunoaștere comună într-un domeniu (common knowledge); ce constituie cunoaștere comună trebuie însă interpretat restrictiv și cu atenție de către specialiștii în domeniu.
3.2. Dacă textul autorului analizat are citare acesta poate să fie corectă sau eronată. Deși nu este automat plagiat, citarea eronată este deviere de la normele de redactare academică și va trebui corectată. Corecția se face în funcție de gravitatea acesteia, și anume cu erate și corecții, în lucrarea țintă, dacă este posibil, și/sau în edițiile viitoare. Dacă este implicată și violarea dreptului de copyright, acest lucru poate presupune nu doar corecții, ci și retragerea lucrării țintă.
3.3. Dacă se preia exact textul de la autorul sursă (exact wording/words), acesta se citează cu ghilimele sau bloc de text individualizat (în funcție de lungimea sa).
Comisia constata așadar existenta unor abateri de la etica cercetării.
Cu privire la eventualele sancțiuni, Comisia ar fi propus sancțiunea avertisment scris, si cea de corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită", se arată în raportul Comisiei de Etică.