Cele mai bune licee din Cluj la evaluarea naţională
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Iun 2013, 13:50
- Educaţie
- Ascultă știrea

Cel mai bun liceu din Cluj rămâne "Emil Racoviţă" din Cluj-Napoca, la mare distanţă de următoarele clasate. Aici media la evaluarea naţională a fost 9.54, mult peste următoarea clasată. "E o medie foarte bună, dar e justificată, zic eu", spune inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.
Următorul clasat e colegiul "Mihai Viteazu" din Turda, cu o medie de 9.17 la evaluarea naţională, în vreme ce pe locul 3 se află Transylvania Cllege, cu o medie de 8.94. Pe locul 4 se află liceul "Avram Iancu", cu o medie generală de 8.93, o creştere semnificativă faţă de anul trecut, când liceul ocupa locul 10 în clasament. Al cincilea liceu din punctul de vedere al celei mai mari medii generale la evaluarea naţională e "Nicolae Bălcescu", cu 8.91, o creştere de trei poziţii în clasament.