Clujul, Capitala Mondială a Matematicii. Concurenți din 114 țări se luptă pentru Locul 1

Clujul, Capitala Mondială a Matematicii. Concurenți din 114 țări  se luptă pentru Locul 1

Clujul va găzdui, în această lună, Olimpiada Internaţională de Matematică (IMO) 2018. Sunt aşteptaţi sute de participanţi, din 114 ţări ale lumii.

În anul Centenarului, Cluj-Napoca găzduieşte cea de-a şasea ediţie românească a IMO, concurs inițiat în 1959 la Braşov şi devenit astăzi cea mai mare competiţie din domeniul ştiinţelor exacte. Competiţia va reuni, între 3 şi 14 iulie, 114 țări ale lumii și 615 concurenți, 263 de lideri, deputy-lideri și observatori,  aproximativ 900 de invitați străini, peste 300 de voluntari și un număr aproximativ de 100 de persoane implicate în organizarea de zi cu zi.

Președintele de onoare al Olimpiadei este academicianul Viorel Barbu, profesor universitar la Cluj-Napoca, președintele secției de matematică a Academiei Române și membru al primei echipe a României la prima ediție a Olimpiadei din 1959, de la Brașov. România și Bulgaria sunt sigurele țări ale lumii care au participat fără întrerupere la fiecare ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică.

,,Încredințarea acestui eveniment Clujului este o recunoaștere a performaței școlii clujene, a colaborării interinstituționale corecte și eficiente și a climatului care la Cluj-Napoca permite atragerea mediului privat în marile proiecte ale educației. Le mulțumim tuturor pentru implicare și suntem convinși că eforturile noastre reunite vor face din cea de-a 6-a ediție românească a Olimpiadei Internaționale de Matematică un eveniment educațional de referință la nivelul competiției științifice, ca mărturie a consolidării rolului educației la Cluj-Napoca”, a declarat Valentin Cuibus, șeful Inspectatatului Școlar Județean (ISJ) Cluj.

Cele 6 probleme, câte trei pentru fiecare zi, sunt alese de către experți internaționali, dintr-un set de probleme și  sunt traduse în limba fiecărei țării participante. Deputy leaderii, însoțirii concurenților răspund  eventualelor întrebări înaintea concursului și, de obicei, participă la evaluarea lucrărilor concurenților și la stabilirea notei finale, împreună cu experții români.

Peste o sută de lideri și deputy-lideri din toate țările participante, sunt așteptați să sosească la Cluj-Napoca, începând cu  3 iulie 2018. Data oficială de sosire a concurenților este sâmbătă, 7 iulie 2018, iar Deschiderea Oficială a Olimpiadei va avea loc duminică,  8 iulie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Intrarea este permisă doar celor implicați în desfășurarea evenimentului.

Comenteaza