Comisia de Etică a UBB va analiza cazul rectorului Academiei SRI. "Ne vom autosesiza"

Comisia de Etică a UBB va analiza cazul rectorului Academiei SRI. "Ne vom autosesiza"
Prof. Univ. Dr. Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI | Foto: arq.ro

Rectorul Academiei SRI, profesor la UBB Cluj, a fost acuzat de autoplagiat masiv.

Cazul lui Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI și totodată profesor și coordonator de doctorate la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), acuzat de autoplagiat într-o anchetă publicată de ziarul Libertatea, va fi analizat în Comisia de Etică a universității clujene, a declarat , vineri, pentru Edupedu.ro președintele acestei comisii, Dacian Dragoș.

Întrebat cum va proceda Comisia de Etică în acest caz, Dacian Dragoș a precizat, sumar: “Ne vom autosesiza și vom analiza”. El nu a oferit alte detalii, pentru moment.

Reamintim că Adrian Ivan, cel care a coordonat teza de doctorat a fostului ministru Lucian Bode, aflat în centrul unui scandal de plagiat, este acuzat la rândul său, în ancheta publicată vineri de Libertatea, de autoplagiat masiv. Ziarul îl citează pe Ivan care se apără prin faptul că sunt materiale “scrise de mine” și respinge ideea că ar fi autoplagiat.

Adrian Ivan este profesor universitar la Facultatea de Istorie a UBB din 2008, iar din 2009 este conducător de doctorat în relații internaționale și studii europene la UBB. În scandalul de plagiat Lucian Bode, instituția de învățământ superior a decis, la începutul acestui an, ca el să nu mai aibă alocate locuri la doctorat timp de doi ani,

În ancheta sa, Libertatea a scris că a analizat cărțile semnate ca autor unic de Adrian Ivan și a constatat că cinci cărți “conțin pasaje comune, autoplagiate și reciclate în mod programatic. În total, 832 de pagini copiate”.

Comenteaza