Competiția de Burse pentru Inovație. UMF Cluj a premiat cele mai bune proiecte studențești

Competiția de Burse pentru Inovație. UMF Cluj a premiat cele mai bune proiecte studențești

În cadrul Competiției de Burse pentru Inovație, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a acordat burse pentru proiectele a cinci echipe de studenți.

Prin intermediul acestei competiții, au fost recunoscute proiecte inovatoare propuse de studenții universității, care au abordat teme actuale din domeniul medicinei: cercetarea medicală inovativă, algoritmi de management integrat pentru diferite patologii, optimizarea traseelor de pacienți, programe de suport pentru pacienți și educație medicală, precum și voluntariatul în comunități defavorizate.

Cinci echipe formate din câte trei studenți au fost desemnate câștigătoare și vor primi sprijin financiar și mentorat pentru a-și dezvolta ideile. Proiectele selectate abordează teme de actualitate, de la screening digital și optimizarea tratamentului până la monitorizarea pacienților și îmbunătățirea accesului la îngrijiri medicale” - transmite UMF Cluj-Napoca.

Proiectul a fost realizat cu susținerea AstraZeneca România.

„Susținerea inovației în medicină și farmacie este esențială pentru progresul științific și pentru formarea viitorilor specialiști. Prin acest program, le oferim studenților nu doar o recunoaștere a muncii lor, ci și resursele necesare pentru a-și transforma ideile în soluții aplicabile, cu impact real asupra sistemului medical. Ne bucurăm de colaborarea cu AstraZeneca România și sperăm ca această inițiativă să inspire noi proiecte valoroase în beneficiul pacienților și sistemului de sănătate.”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”.

Printre proiectele premiate se numără o aplicație mobilă pentru raportarea efectelor adverse la chimioterapie, o platformă digitală personalizată pentru evaluarea riscului de rezistență la insulină, o aplicație destinată pacienților cu boala Crohn, care optimizează comunicarea cu medicii și monitorizarea simptomelor.

În domeniul imagisticii medicale, studenții UMF Cluj au propus SMART MAMMO, un algoritm bazat pe inteligență artificială care îmbunătățește precizia evaluării exciziei tumorilor mamare. De asemenea, un proiect inovator din domeniul neuroștiințelor, Mind in Motion, propune o platformă digitală interactivă pentru stimularea neuroplasticității, destinată pacienților cu deficiențe motorii sau neurocognitive, prin exerciții personalizate.

Comenteaza