Concurenţă acerbă la Facultatea de Matematică şi Informatică a UBB: trei candidaţi pe un loc

Concurenţă acerbă la Facultatea de Matematică şi Informatică a UBB: trei candidaţi pe un loc
Absolvenţii de liceu se înghesuie să prindă un loc la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universităţii Babeş Bolyai (UBB). Pentru programele de nivel licență şi-au depus dosarele peste 1.500 de candidați, cu 400 mai mulţi ca anul trecut.

În total pentru ocuparea celor 456 de locuri scoase la concurs au fost înregistrate 1.586 de dosare. Cele mai multe dintre ele au fost la specializarea Informatică în limba română, unde 719 de viitori studenţi se luptă pentru unul din cele 138 de locuri bugetate, concurenţa fiind de 5,21 de candidaţi pe un loc.

La mare căutare este şi Informatica în limba engleză, unde sunt 470 dosare pentru ocuparea celor 126 de locuri fără taxă. În acest caz pentru un loc se bat 3,73 de candidaţi.

De asemenea, pentru specializarea Informatică cu limba de predare germană, program lansat anul trecut împreună cu trei mari companii de profil, și-au depus candidatura 62 de absolvenți de liceu, vorbitori ai acestei limbi. 

După Facultatea de Matematică și Informatică, cea mai râvnită este cea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, unde sunt 1.090 de dosare depuse pentru cele 646 de locuri scoase la concurs.

În topul preferinţelor viitorilor studenţi se află şi Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, unde 719 de absolvenţi de liceu candidează pentru cele 646 de locuri bugetate, urmată de Facultatea de Litere, aici fiind 625 de dosare depuse pentru cele 414 locuri existente.

La nivelul întregii universităţi, până vineri, cea de-a patra zi de înscrieri, au fost înregistrate peste 9.200 de dosare pentru programele de studii la nivel licență și master, la formele de învăţământ cu frecvenţă și învăţământ la distanță.

De asemenea, 11 dintre cele 21 de facultăţi ale UBB au mai mulţi candidaţi decât locurile bugetate scoase la concurs în sesiunea de admitere iulie 2015.

Comenteaza