Conferinţa Europeană de Apidologie, la USAMV Cluj

Conferinţa Europeană de Apidologie, la USAMV Cluj
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca organizează în perioada 7-9 septembrie 2016, cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Europene de Apidologie.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în data de 7 septembrie 2016, începând cu ora 9.00, în Aula Magna "Mihai Şerban", din campusul universităţii de pe Calea Mănăştur.

Se continuă astfel seria itinerantă a conferinţei EurBee, organizată o dată la 2 ani, începând cu anul 2004, în Italia, Cehia, Marea Britanie, Turcia, Germania și Spania. În cadrul acestui eveniment științific prestigios au confirmat prezenţa mai mult de 300 de participanţi, din peste 40 de ţări, personalități internaționale, oameni de știință, dar și tineri cercetători din domeniul apidologiei - studiul albinelor şi al creşterii acestora.

Tematicile abordate în cele șapte secțiuni ale conferinţei au ca obiective principale: identificarea de soluții cu fundamentare științifică în problematica dispariției albinelor melifere și a polenizatorilor la nivel global, patologia apicolă și a polenizatorilor care contribuie la menținerea biodiversității, ecologia polenizatorilor, genetica populațiilor și genomică funcțională, neurobilogie.

„Ca element de noutate, propus de colectivul disciplinei de Apicultură din USAMV Cluj Napoca pentru acest eveniment, a fost promovarea unei noi secțiuni care abordează potențialul biologic activ al produselor apicole în vederea utilizării lor în apiterapie", a declarat Prof. dr. Daniel S. Dezmirean, Preşedintele EurBee 7.

Organizarea EurBee 7 la Cluj Napoca a trezit interesul a încă trei mari proiecte de cercetare europene: Coloss (www.coloss.org), SuperB (http://www.superb-project.eu/) și Smartbees ( www.smartbees-fp7.eu/), care și-au mai anunțat intenția de participare și de organizare a unor conferințe satelit evenimentului EurBee7.

 

 

 

Etichete
Comenteaza