Video Cum se menține Clujul în top la BAC. Șefa IȘJ Cluj spune care este "secretul"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:54
- Educaţie
- Ascultă știrea

Elevii clujeni s-au situat, și în acest an, pe primul loc la nivel național la rata de promovare a examenului de Bacalaureat, înainte de contestații. Marinela Marc, inspector școlar general IȘJ Cluj, a explicat la Ziua de Cluj cum reușește Clujul să se mențină în top.
Rata medie de promovare la examenul de Bacalaureat, înainte de contestații, a fost la nivel național de 74,3%. Elevii din Cluj au reușit, și anul acesta, cea mai bună performanță, cu o rată de promovare în județ de 89,4%.
"Deși la nivel național rata de promovare a fost mai mică, noi am păstrat trendul acesta crescător la nivelul rezultatelor. Și mă bucur că rezultatele sunt pe măsura muncii și așteptărilor pe care toată comunitatea, până la urmă, le are la sistemul de educație. Pentru că ne-am obișnuit să se vorbească mult despre educație la Cluj, dar nu numai să se vorbească, să se investească mult în educație. Clujul
este un reper la nivel național, în ceea ce privește învățământul. Eu sper că și după soluționarea contestațiilor să rămânem pe această poziție și nu neapărat locul întâi în topul național contează - pentru mine contează foarte mult că cea mai mare parte a candidaților din Cluj au medii foarte mari. Mai bine de 80%, sunt medii de peste 8. Mă bucură faptul că 16 școli au procent de promovare de 100%, între ele fiind și licee tehnologice", a spus Marinela Marc, la Ziua Live.
Printre "secretele" Clujului privind aceste reușite constante în ceea ce privește rezultatele la examenele naționale se numără calitatea oamenilor, dar și investițiile care se fac în educație, spune șefa IȘJ Cluj.
"Calitatea oamenilor, despre care vorbea în repetate rândri și domnul primar, seriozitatea dascălilor, implicarea părinților, eforturile autorităților de a susține mediul educațional prin tot felul de facilități - nu vorbim doar de infrastructură - toate facilitățile: transport, masă caldă, vouchere pentru diverse activități, cofinanțarea unor proiecte ale școlilor, toate acestea produc efecte. Pentru că dacă profesorul și elevul au un anumit confort la școală, dacă sunt asigurate anumite nevoi, sigur că focusarea este doar pe procesul educațional și pe rezultate", a explicat Marinela Marc.
La toate acestea se adaugă și implicarea inspectorilor IȘJ Cluj, care au monitorizat constant activitățile desfășurate în școli.
"Faptul că am organizat înaintea simulării naționale, o simulare la nivel județean, copiii și-au văzut rezultatul pe un subiect standardizat, profesorii au luat măsuri. De la acea simulare până la cea națională s-a văzut un progres și de la simularea națională organizată de minister până la data reală a examenului, de asemenea, elevii au registrat progres. Colegii mei, inspectori de specialitate, au fost în școli, nu doar la disciplinele de examen, ci și la alte discipline. Ne-a interesat să vedem ce se petrece la orele de pregătire suplimentară la școală, pentru că erau semnale că deși se desfășoară gratuit, sunt elevi care nu participă la acestea. Și am vrut să vedem ce se întâmplă, dacă nu este atractiv, dacă profesorii nu se duc pregătiți, dacă nu lucrează individualizat. Deci, tot aceste eforturi, comunicarea cu părinții, care au știut care este nivelul de pregătire ale elevilor și evident că au și investit în ore de pregătire suplimentară - și aici poate că ar trebui să avem o discuție - dacă e necesar, dacă nu e necesar...", a explicat Marc.
În sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat, din cei 3.571 de candidați prezenți în județul Cluj, 3.049 au promovat examenul. În total, 43 dintre cele 64 de licee din județ au avut o rată de promovabilitate de peste 80%.
Dintre candidații care au susținut examenul în Cluj, 2.942 provin din promoția curentă, care a avut o rată de promovare de 89,45%, iar 107 sunt din promoțiile anterioare, cu o rată de promovare de 37,94%. Rata cumulată de promovare înainte de contestații este de 85,38%.