Cum se va face împărțirea elevilor în clase. Părinții vor putea participa ca observatori - proiect

Cum se va face împărțirea elevilor în clase. Părinții vor putea participa ca observatori - proiect

Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică, marţi, proiectul de ordin privind procedura de distribuţie aleatorie a copiilor în unităţile de învăţământ unde se constituie cel puţin două formaţiuni de studiu la grupele/clasele de început de nivel.

Este vorba despre proiectul de ordin privind aprobarea procedurii de distribuţie aleatorie a antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor în formaţiunile de studiu în cazul unităţilor de învăţământ unde se constituie cel puţin două formaţiuni de studiu la grupele/ clasele de început de nivel - grupa mică, clasa pregătitoare, clasa a V-a, clasa a IX-a din acelaşi domeniu/ cu aceeaşi specializare.

Conform acestui proiect, în funcţie de decizia consiliului de administraţie, distribuţia în formaţiuni de studiu se realizează prin tragere la sorţi sau prin distribuţia echitabilă a elevilor ordonaţi alfabetic.

"Unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia să distribuie în mod echitabil în formaţiuni de studiu şi următoarele categorii de antepreşcolari/ preşcolari/ elevi: copiii cu cerinţe educaţionale speciale, cei care repetă anul şcolar, cei care nu au parcurs ciclul preşcolar sau l-au parcurs incomplet, cei a căror limbă maternă diferă de limba de predare, cei transferaţi dintr-o altă ţară/ unitate de învăţământ/ clasă, precum şi pe cei admişi pe locurile distinct alocate candidaţilor cu cerinţe educaţionale speciale sau pe locurile speciale pentru romi", se precizează în proiectul Ministerului Educației privind procedura de distribuție.

În situaţia în care părintele sau reprezentantul legal doreşte înscrierea fraţilor în aceeaşi clasă, aceştia sunt repartizaţi în clasa în care a fost distribuit primul dintre fraţi, arată sursa citată.

Totodată, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ se constituie comisia de înscriere şi distribuire a antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor care propune componenţa formaţiunilor de studiu. Consiliul de administraţie aprobă formaţiunile de studiu cu cel puţin cinci zile lucrătoare înainte de începerea cursurilor noului an şcolar.

Data la care are loc ședința de distribuire aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu se comunică la avizierul/pe site-ul unității de învățământ, astfel încât părinții sau reprezentanţii legali ai copiilor/elevilor să poată participa, în calitate de observatori, la repartizarea pe grupe/clase a acestora.

Listele finale cu componenţa formaţiunilor de studiu, semnate de directorul unităţii de învăţământ, vor fi publice şi se vor afişa la avizierul unităţii de învăţământ şi/ sau pe pagina de internet a unităţii de învăţământ cu cel puţin trei zile lucrătoare înainte de începerea cursurilor noului an şcolar, menţionează Ministerul Educaţiei. 

Comenteaza