Cum se vor acorda bursele de merit? Peste 286 de mii de elevi au avut mediile generale între 9.50 și 10

Cum se vor acorda bursele de merit? Peste 286 de mii de elevi au avut mediile generale între 9.50 și 10

Peste 286 de mii de elevi au avut mediile generale mai mari sau egale cu 9.50, în anul școlar 2022-2023.

Sunt 286.438 de elevi care au obținut anul trecut medii mai mari sau egale cu 9.50, conform centralizării Ministerului Educației, pe baza datelor de la inspectoratele școlare județene, consultată de Edupedu.ro. În județul Cluj, 12.404 elevi au avut, în anul școlar 2022-2023, mediile generale între 9.50 și 10.

Statistica a fost solicitată tuturor școlilor în cursul zilei de marți, 5 septembrie, de către Ministerul Educației, printr-o adresă semnată de secretarul de stat Florian Lixandru.

Datele ar fi fost solicitate pentru estimarea bugetului pentru plata burselor. Cererea vine pe fondul controverselor apărute în urma publicării în dezbatere a normelor de acordare a burselor școlare de către Ministerul Educației. Legea Educației prevede ca bursele de merit să se acorde pentru cel puțin 30% dintre elevii din fiecare clasă, fără să impună un prag de notă.

Într-o analiză, Edupedu.ro a arătat cum elevi cu media 5, de exemplu, ar putea lua bursă de merit, iar elevi cu media 9,80 nu s-ar califica la acest drept, pe noile criterii.

Pragul de 30% dintre elevii unei clase pentru acordarea bursei de merit nu a fost ales pe baza unor studii, ci a tranșelor de medii din SIIIR, a declarat secretarul de stat Florian Lixandru.

Niciun oficial nu a anunțat că ar fi fost modificate sau că ar exista intenția de modificare a criteriilor de acordare a burselor școlare, supuse dezbaterii publice.

Mai multe voci au cerut, în cadrul dezbaterii online care a fost organizată de Ministerul Educației, impunerea unui prag de medie pentru aceste burse de merit.

Comenteaza