David Popovici s-a decis! Unde va merge la facultate campionul la înot

David Popovici s-a decis! Unde va merge la facultate campionul la înot

Multiplul campion mondial și european, David Popovici, s-a decis asupra domeniului pe care dorește să îl aprofundeze ca student, precum și unde va studia. 

Cu toate că a fost invitat să săstudieze în centre universitare faimoase din SUA, David Popovici a ales o universitate din țară. Astfel, din toamnă, sportivul va deveni student la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti.

„Oficial, din toamnă voi fi student la Universitatea din București. Am ales Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) a Universității din București pentru că simt că am o înclinație spre acest domeniu și pentru că știu că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia și prietenii aproape. Ne vedem, din toamnă, în campusul Universității din București din Panduri.

Sunt sigur că am făcut alegerea potrivită și sunt bucuros că, în paralel cu activitatea academică, voi beneficia și de sprijin în atingerea de noi performanțe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, #înotul.

Îmi doresc ca cei trei ani de facultate la FPSE să mă surprindă prin diversitatea cunoștințelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat și, poate cel mai important lucru, îmi doresc să cunosc oameni cu care să creez legături cât mai puternice, de calitate” – a transmis marele nostru campion.

Reprezentanții Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București au reacționat la postarea campionului:

„David Popovici, mulțumim pentru încredere, ne onorează și ne obligă! #educatiaconteaza este mesajul în care credem cu tărie, iar alegerea unui campion nu poate decât să-l confirme”.

loading...
Comenteaza