Deca, despre rezultatele la EN: Golurile în învăţare puteau proveni şi din perioadele în care învăţământul s-a desfăşurat fie online fie hibrid
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Iun 2023, 11:11
- Educaţie
- Ascultă știrea
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat joi, despre rezultatele la Evaluarea Naţională că această generaţie a parcurs şi doi ani pandemici, deci eventualele goluri în învăţare puteau proveni şi din perioadele în care învăţământul s-a desfăşurat fie online fie hibrid.
Ministrul Educaţiei a fost întrebat dacă greva profesorilor a afectat rezultatele elevilor la evaluarea naţională.
”E destul de greu de spus pentru că această generaţie a parcurs şi doi ani pandemici, deci eventualele goluri în învăţare puteau proveni cu siguranţă şi din perioadele în care învăţământul s-a desfăşurat fie online fie hibrid. De aceea spuneam că avem nevoie de o analiză calitativă, ca să înţelegem mai bine un fenomen. Eu nu cred că a contribuit un singur factor la rezultatele acestea, cred însă că toate măsurile pe care le luăm acum, fie prin PNRR, sprijin financiar, fie prin legile educaţiei, ne vor face să vedem în viitor performanţă mai bună la examenele naţionale”, a spus ministrul.
Despre notele sub 5, ministrul Ligia Deca a arătat că este într-adevăr o diferenţă de 5 puncte procentuale.
”Cred că este nevoie să ştim mult mai devreme atunci când sunt goluri în învăţăare, să nu ajungem la evaluarea de clasa a 8 a ca să putem să intervenim”, a spus Deca, precizând că în noua lege a învăţământului preuniversitar au programul naţional de reducere a analfabetismului funcţional care presupune testări anuale, pe o platformă standardizată, pentru a vedea progresul copilului şi an de an să putem adapta modul în care el parcurge materia pentru a evita ca în clasa a 8 a să aibă acest rezultat sub nota 5”, a explicat Deca.
Ministrul a dat asigurări că acest rezultat nu afectează şansele elevului de a merge mai departe la liceu însă este clar că şi în clasa a IX-a vor avea nevoie pentru aceşti copii de programe remediale.