Diplome de licenţă fără studii | 100 de percheziţii la profesori şi studenţi ai două universităţi

Diplome de licenţă fără studii | 100 de percheziţii la profesori şi studenţi ai două universităţi
Parchetul General face, miercuri dimineaţa, 100 de percheziţii la cadre didactite şi studenţi din cadrul a două universităţi într-un dosar numit "Diplome de licenţă fără studii". Anchetatorii susţin că mai mulţi studenţi străini ar fi plătit să promoveze examenele la Universităţile "Vasile Goldiş" şi "Aurel Vlaicu", din Arad. 36 de persoane sunt cercetate.

"Mai multe cadre didactice din cadrul unor instituţii de învăţământ superior desfăşoară activităţi ilegale constând în pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite (bani şi bunuri materiale) cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline (susţinute chiar în afara perioadei de examinare) şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de licenţă. Probatoriul a relevat că unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale", transmit procurorii printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, ancheta a scos la iveală mai multe modalităţi în care studenţii erau ajutaţi în schimbul banilor. Aceştia ar fi primit în timpul examenelor susţinute online răspunseurile corecte la testele grila, "fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituţiei de învăţământ, prin mesaje text (SMS). În alte situaţii, li s-ar fi mărit notele,"prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituţii, a softului creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare, având drept consecinţă promovarea". În unele cazuri, informaticienii interveneau în contul electronic al studentului şi modificau răspunsurile testului online, astfel încât acesta să fie promovat.

Procurorii susţin că studenţii ar fi achiziţionat, direct de la profesori, lucrări de licenţă, având inclusiv prezentările în format power point necesare pentru susţinerea lucrării în faţa comisiei de examinare.

"Din probatoriul administrat a reieşit că în respectivele instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a studenţilor. Totodată, în acest mecanism, studenţi care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei care cunosc limba română, devin la rândul lor intermediari pentru alţi colegi", arată parchetul.

O modalitate de a intra în posesia banilor ce sunt oferiţi în schimbul promovării examenelor este aceea de a-i lăsa la unele puncte de schimb valutar ai căror administratori sunt în relaţii de prietenie cu cadrele didactice, explică procurorii.

 

Comenteaza