Emil Boc: "Prin educație avem cheia pentru a ieși din sărăcie. Cel mai important antidot pentru rasism, fascism, violență"

Emil Boc: "Prin educație avem cheia pentru a ieși din sărăcie. Cel mai important antidot pentru rasism, fascism, violență"

Primarul Emil Boc a anunţat la început de an şcolar că în municipiul Cluj-Napoca au fost făcute investiții de peste 17 milioane euro în infrastructura școlară dată în folosință în 2023.

Cluj-Napoca: Mâine începe un nou an școlar. Locuri în școli moderne pentru peste 2500 elevi. Investiții de peste 17 milioane euro în infrastructură școlară dată în folosință în 2023.
Viitorul Clujului îl pregătim acum, prin investiția consistentă în educație!

Subliniez din nou că prin educație avem cheia pentru a ieși din sărăcie, cheia pentru prosperitate, cel mai important antidot pentru rasism, fascism, violență și alte fenomene de acest fel. Vom continua să investim în toate componentele care alcătuiesc sistemul de învățământ clujean.

Școli de cartier extinse și modernizate cu fonduri europene și de la bugetul local, finalizate în acest an:

Şcoala Gimnazială „Iuliu Haţieganu” - cartierul Mănăștur
- Construire nou corp de clădire
- Creșterea capacității: de la 630 elevi la 1040 elevi
- Amenajare terenuri de sport
- Dotări și infrastructură educațională modernă
- Accesibilizare: lift, rampe, grupuri sanitare dedicate
- Valoarea investiţiei: peste 1,7 milioane euro

Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” - cartierul Iris
- Construire corp nou de clădire și modernizare corp de clădire existent
- Creșterea capacității: de la 240 de elevi la 630 elevi
- Construire sală de sport modernă, dotată pentru organizarea competițiilor sportive naționale
- Dotări și infrastructură educațională modernă
- Accesibilizare: lift, rampe, grupuri sanitare dedicate
- Valoarea investiţiei: peste 6 milioane euro
- Proiect cu finanțare europeană

Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” - clădire zona cartier Mărăști
- Supraetajare și modernizare corp existent
- Creșterea capacității: de la 276 elevi la 400 elevi
- Construire nouă sală de sport
- Dotări și infrastructură educațională modernă
- Accesibilizare: rampe, lift, grupuri sanitare dedicate
- Valoarea investiţiei: 4,2 milioane euro
- Proiect cu finanțare europeană

La fiecare școală modernizată, unde a fost posibil s-au plantat copaci. De asemenea, au fost alocați peste 4,3 milioane euro pentru lucrări de reparații și întreținere la școli, licee și grădinițe.

La acestea, se adaugă susținerea dimensiunii educaționale a Clujului prin variate programe și politici publice pentru elevi și studenți, precum: bursele școlare, autobuzele școlare, gratuități la transportul în comun, premierea performanței, programe pentru copiii care provin din familii aflate în situații de viață dificile, implicarea în rețele educaționale internaționale, parteneriate cu școlile și universitățile clujene, derularea de proiecte europene pentru susținerea educației ș.a.m.d.", a transmis Emil Boc. 

Comenteaza