EVALUARE NAȚIONALĂ 2019 | Cum se calculează media de admitere la liceu

EVALUARE NAȚIONALĂ 2019 | Cum se calculează media de admitere la liceu

Odată ce rezultatele Evaluării Naţionale 2019 au fost afişate, elevii care nu depun contestaţii vor să afle ce șanse au să fie admiși la liceul dorit. 

Media obţinută la Evaluarea Naţională (EN VIII) este un criteriu esenţial pentru admiterea în învăţământul liceal și are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a, iar media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

În baza notei obţinute la evaluarea naţională, absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial, transmite Mediafax.

Cum se calculează media de admitere la liceu

Anexa nr. 2 la ordinul MEN nr. 4829/30.08.2018, privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019-2020, arată că ”Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.” Excepţie fac colegiile naţionale militare. 

Nota 5 sau sub această medie

Elevii care au obţinut sub nota 5 trebuie să ştie următoarele, potrivit Anexei nr. 1 la ordinul MECTS nr. 4802/31.08.2010, privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012:

Art. 4.

(6) Media generală la Evaluarea Naţională se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la probele incluse în Evaluarea Naţională.

(7) Media generală la Evaluarea Naţională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obţinute la Evaluarea Naţională sunt inferioare notei cinci.

(8) Media de admitere se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a este inferioară notei cinci.

(9) Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a şi media de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.


Clujul, locul doi în clasamentul național

Cele mai bune rezultate la Evaluarea Naţională (înainte de contestații) au fost înregistrate în judeţele Brăila - 87,6% dintre elevi obţinând note peste sau egale cu 5; Cluj - 87,4% şi Prahova - 84%. La polul opus se află judeţele Giurgiu - cu 53,6%, Teleorman - cu 58% şi Mehedinţi - cu 64,3%.

De asemenea, potrivit rezultatelor afişate pe edu.ro, 28 de elevi din Cluj au obținut medii de 10, iar procentul candidaților care au avut sub media 5 sau au fost absenți este al doilea cel mai mic din țară (16,89%), după București (16,12%).

Rezultatele finale vor fi afişate în data de 29 iunie 2019, atât la avizierul unităţilor de învăţământ, cât şi online, pe site-ul evaluare.edu.ro.

VEZI și TOP 5 școli din Cluj cu cele mai mari medii

 

Comenteaza