Evaluarea Națională, proba la Matematică. Aproape 200 de elevi din Cluj nu s-au prezentat la examen

Evaluarea Națională, proba la Matematică. Aproape 200 de elevi din Cluj nu s-au prezentat la examen

Absolvenții claselor a VIII-a au susținut, miercuri, proba scrisă la Matematică din cadrul examenelor de Evaluare Națională.

La Cluj, din totalul celor 5.136 elevi înscriși în sesiunea iunie 2023, au fost prezenți 4.962 candidați. Un număr de 174 de absolvenți ai claselor a VIII-a nu s-au prezentat la această probă scrisă, conform datelor centralizate de IȘJ Cluj.

Potrivit sursei citate, în județul Cluj nu s-au înregistrat situații care să impună desfășurarea acestei probe cu subiecte de rezervă și nici situații de fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba scrisă la disciplina matematică vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro la ora 15:00. (Citește și: Ce subiecte au primit elevii la Matematică)

Examenul continuă mâine, 22 iunie 2023, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă, la care vor partipa 575 elevi. Dintre aceștia, 73 elevi vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă germană, iar 502 vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă maghiară.

Primele rezultate vor fi comunicate joi, 28 iunie 2023, până la ora 14:00 (în centrele de examen), cu respectarea Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 28 iunie 2023 (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 29 iunie 2023 (în intervalul orar 8:00-12:00) sau transmise prin mijloace electronice centrelor de examen. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie 2023.  

Alte precizări importante pentru elevi, cu privire la redactarea lucrărilor scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională 2023, pot fi consultate pe site-ul I.Ș.J. Cluj, https://www.isjcj.ro/

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE, pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul examenului de Evaluare Națională 2023_Ministerul Educației – 0800 801 100, I.Ș.J. Cluj – 0800 816 264.

Comenteaza