Facultățile UBB și-au ales scenariile cu care încep noul an universitar

Facultățile UBB și-au ales scenariile cu care încep noul an universitar

Rectorul UBB, Daniel David, spune că noul an universitar va începe în variante mixte, adaptate fiecărei facultăți și specializări, de la învățământ clasic, prin învățământ hibrid la învățământ complet online. 

Senatului Universității Babeș-Bolyai s-au definitivat listele cu facultățile unde studenții vor participa la cursuri într-unul dintre cele trei scenarii hibrid. Scenariile hibride au fost discutate în Consiliul de administrație al UBB și la nivelul Consiliilor fiecărei facultăți din UBB; acestea vor fi detaliate de către fiecare facultate pe pagina proprie de internet și prin comunicarea directă către membrii comunității facultății. 

"În această situație de pandemie, așa cum rezultă și din emailurile primite la Rectorat (adesea de la părinți și studenți), există grupuri care doresc începerea cursurilor doar în variantă clasică și grupuri care doresc începerea acestora doar în variantă online; surprinzător, există și unele grupuri, este drept, mai puțin numeroase, care nu doresc începerea anului universitar.

Conducerea UBB și-a asumat misiunea de a începe anul universitar și în variantă clasică, acolo unde este posibil, îmbunătățită cu experiența online pe care o avem deja. Facem acest lucru nu doar de dragul cadrelor didactice și de cercetare – care pot să-și reorienteze activitățile academice pe componenta științifică –, ci mai ales de dragul studenților, pentru a nu le afecta parcursul de viață. De aceea, am cerut ca punctul de vedere al reprezentanților studenților să fie serios analizat la nivelul fiecărei facultăți din UBB. Acest demers a fost asumat de majoritatea universităților din lume, mai ales de cele mai reprezentative.

Dincolo de constrângerile derivate din starea de alertă, există constrângeri naționale specifice dedicate procesului educațional. În cadrul acestor constrângeri naționale, în baza autonomiei, UBB a ales propriile scenarii, constrânse la rândul lor de următoarele:

a. atingerea celor mai bune standarde academice, în condițiile date, cu asigurarea condițiilor de siguranță pentru comunitatea UBB;

b. capacitatea de cazare a studenților în cămine, în condiții de siguranță, pe perioada pandemiei;

c. resursele administrative (mai ales de spațiu) ale UBB și ale facultăților;

d. specificul programelor de studiu (ex. profilul experimental/vocațional, numărul de studenți etc.), inclusiv anul de studiu (ex. studenții din anul I să poată beneficia de schimbarea statutului și înțelegerea culturii academice, iar studenții din ultimul an de studiu să poată demara cercetările asociate lucrărilor de absolvire etc.);

e. experiența și reușita UBB în managementul pandemiei în perioada stării de urgență, derulându-se adecvat activitățile academice, examenele de absolvire și examenele de admitere;

f. protejarea orașului, în condițiile în care UBB este cea mai mare comunitate academică din țară: una este să aduci în Cluj-Napoca câteva mii de studenți și alta este să aduci câteva zeci de mii. Mă aștept ca studenții UBB (dar și întreaga comunitate UBB) să fie modele de implementare riguroasă a condițiilor de siguranță în campus, în toate zonele academice și în societate în general", transmite rectorul UBB, Daniel David.

Rectorul precizeză că, la nevoie, scenariile vor putea fi adaptate pe parcursul semestrului.

"Deși începem cu aceste scenarii, trebuie să fim pregătiți să revenim rapid la scenariul clasic (îmbunătățit unde este cazul cu experiența noastră online), dacă condițiile se îmbunătățesc, sau la scenariul online complet, dacă condițiile se înrăutățesc".

Potrivit rectorului, până în data de 25 septembrie 2020 se va finaliza și anunța Ghidul pentru derularea activităților academice online, elaborat de specialiști în științele educației/psihologie educațională, împreună cu Consiliul Didactic din UBB, iar la începutul lunii octombrie 2020 universitatea va avea și un Manual detaliat pe baza Ghidului.

Mesajul integral al rectorului UBB, Daniel David, cu privire la începerea anului universitar și tabelul cu modalitățile de desfășurare a activității didactice în anul universitar 2020-2021, AICI.

Comenteaza